A fost sau nu a fost?

Evident,  intrebarea face referire la filmul cu Basescu si copilul.

Nu cred ca o sa conteze prea mult. Basescu oricum e perceput ca un tip nu tocmai sensibil (lacrimile nu l-au ajutat deloc), injuraturile fac parte din vocabularul curent si tot asa. Ba, mai mult, cred ca s-ar putea sa il si ajute faptul ca filmul a iesit la iveala dupa 5 ani, exact in prag de tur 2.

L-am vazut aseara la Realitatea si noul sau discurs pare orientat pe masuri si lucruri concrete. Cred ca asa ar si trebui. Ca sunt promisiuni fara acoperire sau nu, conteaza mai putin. Mesajul sau este (sau cel putin pare sa fie) “astia se ocupa de mizerii, eu ma ocup de chestii serioase”.

Am mai observat ceva: cand are temele facute, Basescu nu prea are concurent. Cand nu are temele facute, greseste lamentabil. Intrebarea cu fapta buna din dezbaterea de acum o saptamana e un exemplu foarte bun.

Sunt pus intr-o situatie foarte ciudata. Am de ales intre doi politicieni care nu imi inspira incredere. Unul pentru ca e prea slab si pare usor de controlat, celalalt pentru ca e prea puternic si pare ca se poate transforma intr-un dictator.

Post-alegeri

Cateva ganduri despre alegeri.

In primul rand, nu asteptati fapte bune de la politicienii de top. Nici unul dintre cei 3 (acum 2) candidati nu a fost in stare sa spuna o fapta buna. Geoana a zis ca nu si-a dat socra afara din casa. O gluma nesarata? Cel putin. Antonescu a dat un raspuns vag pe care l-am uitat in secunda 2. Iar Basescu… – oh, man, a fost delicios – a crestinat un musulman. Ca in Evul Mediu, jur. A adus un pagan pe calea cea dreapta. Recunosc ca am ramas fara replica la momentul respectiv.

Recunosc ca a fost o supriza mare clasamentul final. Singurul care a avut un rezultat la care ma asteptam a fost Antonescu. In rest, inclusiv candidatul UDMR sau Vadim, au avut cifre la care nu ma asteptam. Ce-i drept nici nu am fost foarte pe faza in ultimele luni, dar orisicat.

Apropierea lui Antonescu de Geoana mi se pare o miscare de prost gust. Nu stiu daca e abila dpdv politic, cred totusi ca nu. Pare genul de miscare ce poate duce la alienarea electoratului PNL. Inteleg ca o apropiere de Basescu e prea mult pentru orgoliile oamenilor din PNL, dar s-ar putea ca partidul sa piarda foarte mult cu ocazia asta.

Mai mult, asta ii creaza din nou lui Basescu un teren propice, de “singur impotriva tuturor”, situatie pe care stie sa o stapaneasca foarte bine. O sa fie doua saptamani interesante, deci.

 

 

Colectii digitale – exista?

Ii admir pe colectionari foarte sincer. Mi se pare o chestie foarte tare sa poti sa te tii de ceva – acelasi ceva – ani si ani de zile.

Evident, nu am reusit niciodata sa fac o colectie decenta de ceva. Am incercat cu surprizele Turbo, dar nu prea era fun. Le aveai pe toate si gata. Bine, si acum am in dinti aroma gumei Turbo. Si de fiecare data cand vad un Renault Fuego salivez.

Totusi, la un moment dat am crescut o colectie draguta de reviste. Aveam integrele Rocker (primita cadou, ce-i drept)  si Vox Pop & Rock (cumparate, citite si pastrate chiar de mine).

Primele numere din Rocker erau absolut savuroase. Tin minte interviul cu celebra trupa Grumaz – nu cred ca s-a pastrat vreo inregistrare cu distinsii domni. Alta amintire vie este articol despre cum ar trebui sa se imbrace rockerii si, mai ales, cum NU ar trebui. Exista o versiune mai actuala pe Metropotam, dar cu tot respectul, nu se compara. Una din regulile din Rocker era “nu purtati salvari sau pantaloni bufanti”. Genial! Erau si nelipsitele postere – cel cu Mustaine apare in Liceeni Rock’n'Roll la un moment dat.

VP&R era o revista mai “serioasa”. In anii 90 nu cred ca a exsitat o alta aparitie de gen la fel de consistenta. Am suferit teribil la degradarea revistei, dar am continuat sa o cumpar pana cand a disparut de tot. Incepeam cu pagina lui Gombos si urmau restul. Cert e ca asa am aflat de 75% din muzica pe care o stiu acum. True, de la un moment dat incolo am inceput sa fiu mai putin sensibil la nou. Voi reveni pe tema asta, ca mi se pare interesant.

La un moment dat, in focul unei mutari, colectiile mele au luat drumul cosurilor de gunoi. Ma incearca, inca, o usoara urma de regret, trebuie sa recunosc.

Bun, si intrebarea pe final: se pot colectiona site-uri? Bloguri? Clipuri de pe Youtube? Chestii de genul asta. Cumva bookmark-urile nu mi se par suficiente. Deci, cum e?

Ignoranta sau ipocrizie? Sau ce?

Tocmai am vazut episodul din TopGear cu Romania in prim plan (varianta integrala). Episodul e foarte bun, asa cum m-as fi asteptat de la oamenii astia, pe care ii admir sincer.

Nu cu foarte mult timp in urma am vazut si “From Romania With Love”, un film despre snowboard-ul din Romania. Care si asta mi-a placut foarte mult.

Cele doua filme au cate ceva in comun, am observat. Intr-o ordine aleatoare… Ambele vad Romania ca pe o tara exotica, ambele sunt facute de niste straini care par sa intelega mai bine ce se intampla aici decat noi, ambele sunt printre cele mai bune filme de promovare a imaginii Romaniei worldwide.

Ma opresc aici cu asemanarile, iar diferentele sunt asa evidente incat nu o sa va pierd timpul.

Mai e inca ceva ce au in comun: reactiile oamenilor. Romanii par sa fie foarte jigniti cand afla ca in Romania sunt caini vagabonzi, tigani, carute, saracie si tot asa. Mai mult, nu pot trece peste aceste jigniri, pe care le iau foarte personal. Nu pot vedea, de exemplu, emotiile sau senzatiile pe care tara asta le transmite celor care ajung aici. Lucruri precum culoare locala (puteam sa folosesc “specific local”), autenticitate, naturalete par mai putin relevante. “Astia ne-au facut tigani” e tot ce conteaza.

Mai surprinzator, pentru mine cel putin, a fost sa aud comentarii de genul asta la filmul cu snowboard-ul.

O sa fie tare greu cu brandul asta de tara, pe bune…

This is it

Sunt tare in urma cu articolele pe blog. Anyway. Saptamana trecuta am fost la “This is it” – filmul despre turneul lui MJ, care nu a mai avut loc.

Toate filmarile sunt de la repetitiile pentru concertele de la Londra, plus cateva secvente de la conferinta de presa. Si cam atat. Poate parea banal, dar sa nu intri deloc in viata privata a lui MJ mi se pare un act curajos si elegant in acelasi timp. Asta e si noutatea – e vorba doar despre artistul Michael Jackson.

Poate parea cum lung, dar are tot felul de faze. De la post-productiile imense care urmau sa functioneze ca pasaje intre melodii sau intro pentru altele (si pauza pentru MJ sa se schimbe/odihneasca), pana la discutiile dintre MJ si oamenii din jur – regizor, trupa de acompaniament, dansatori.

Show-ul nu ar fi surprins prin nimic. Sunt toate fazele clasice ale unui concert MJ. Miscarile standard, treburi pro-eco, indemnuri umanitariste, trupa de dansatori sincronizati perfect, plimbarea cu macaraua deasupra publicului si tot asa. De remarcat si chitarista buna (Orianthi) care duce solo-ul din “Beat it” foarte aproape de originalul lui Van Halen – in general in concertele MJ de chitara solo nu se ocupa vreun pletos barbos, ba din contra.

Intotdeauna m-am intrebat care era treaba cu MJ. De unde toata nebunia. Inca nu im pot raspunde. Dar faptul ca foarte multi muzicieni pe care ii respect si in care am incredere il catalogau pe MJ ca geniu, nu poate sa nu dea de gandit. Explicatia ar fi ca omul nu era doar muzician. Era un entertainer. Muzica venea la pachet cu coregrafia, cu tot arsenalul de imagine. Si din punctul asta de vedere, e in liga lui. Nu se poate compara cu Madonna, de exemplu, care nu poate sa duca un concert cap-coada, si nici nu a putut vreodata.

Totusi, muzica e ingredientul principal. Chiar daca nu a revolutionat nimic, stilul lui MJ e unic. Cred ca oricine poate recunoaste o melodia de-a lui, chiar daca nu a auzit-o vreodata inainte. Stii cine canta si asta nu e deloc putin. In plus, a aratat ca muzica accesibila nu trebuie sa fie redusa. Poate fi compusa cu suflet si cantata impecabil. Asta, iarasi, nu e putin lucru.

Totusi, ce lipseste este un sambure de improvizatie. Nu e loc de asa ceva. Si, mai mult, iti dai seama ca nici nu poate fi vorba de asa ceva. Asta e singurul minus. Tot concertul e o constructie monolitica.

Merita vazut filmul? Da. Pentru ca, asa cum ziceam mai sus, e vorba doar de artistul Michael Jackson. Nu prea ati vazut ipostaza asta, sunt sigur.

Luigi, chillin’ cu prietenii

Daca va mai intrebati ce face Luigi, aka Luis / Luiz / Ludovic / samd, ei bine am fost informati. Face foarte bine. A legat o stransa prietenie cu o matza, dupa cum se poate vedea si din poza de mai jos. Pe Knoli, dulaul fioros din partea dreapta, cred ca l-am mai prezentat pe aici.

A, sa nu uit. E mai usor cu cateva grame. Va prindeti voi de unde au disparut, ca nu e tocmai greu.

Lumea lui Awareness

Asta e o idee mai veche. Cred ca multe dintre sondajele de tipul “ce echipa de fotbal credeti ca va lua campionatul”, raspunsul general va fi Steaua. Nu pentru ca Steaua are sanse, ci pentru ca e echipa cu cea mai mare notorietate.

Am dat exemplul cu Steaua pentru ca mi-era la indemana. Dar e valabil, pana la urma, cam in orice domeniu. Evident ca o cercetare bine facuta trece peste problema asta, dar majoritatea celor pe care le citesc nu reprezinta mai mult decat un barometru de popularitate/notorietate.

Cauza? Oamenii prefera sa spuna ceva – orice, decat un “nu stiu” sec si cinstit. Nu e neaparat rau – pana la urma oamenii raspund si nu e vina lor ca nu sunt intrebati cum trebuie.

Treaba asta are impact mai mare decat pare la prima vedere. Citesc tot mai des de crowdsourcing (and related). Solutia poate sa functioneze in anumite contexte, dar contextele astea trebuie create. Voi mai reveni pe tema asta.

 

Stop pe rosu

Am observat o chestie interesanta in trafic. Oamenii nu vor sa prinda rosu. Sau, mai exact: vor sa NU prinda rosu. Fac orice sa scape de asta. Nu conteaza ca stau cu doar cateva lungimi de masina mai in fata, nu conteaza ca au blocat o intersectie, nu conteaza nimic. Conteaza ca au trecut de semafor si ca nu au prins rosu. Problema a fost rezolvata, acum putem sa ne concentram la urmatorul semafor.

Ma tot gandesc cum ar arata un studiu sociologic al traficului. Problema incepe sa ma preocupe tot mai mult, pentru ca de fiecare data cand am nesansa sa ies cu masina in oras, altcandva decat dimineata sau seara, sunt complet uluit.

Faza cu depasirea semaforului e doar una dintre multele, dar mi se pare simptomatica. E celula de baza a statului in trafic. Orice pare sa te incetineasca, oricat de putin, trebuie depasit. Semanfor, autobuz, incepator. Orice. And then?

Cat de smart e SmartFM?

Am o obsesie mai veche legata de posturile de radio romanesti. Pe scurt, nu exista unul macar pe care sa il pot asculta oricand. Nu zic “cu mare placere”, zic doar de un post pe care sa nu vreau sa il schimb la fiecare 3 minute.

De curand am gasit unul nou. SmartFM.  Pe site zice “raspunsul firesc la necesitatea prezentei intr-o metropola ca Bucuresti a unui post de radio care sa seduca elita locuitorilor”. Si ceva de audienta premium. In realitate e inca un post pe o nisa unde deja exista EuropaFM, MagicFM, GoldFM.

As putea sa trec peste faptul ca oamenii care vorbesc nu spun mai nimic. Macar nu vorbesc prea mult. Dar muzica… oh, man, muzica e infioratoare. Playslitul SmartFM pare furat de la oricare dintre celelalte eumerate mai sus. Care, la randul lor, par sa il fi mostenit de la un DJ traznit care se ocupa cu experimente sociale prin intermediul radioului. Pentru ca nu pot sa imi inchipui ca un DJ cu ceva minte si suflet poate sa adune intr-un singur loc cea mai plicticoasa muzica.

Nu toate melodiile in sine sunt horror, ci inlantuirea lor complet depersonalizata. Mi-e clar ca oamenii pun totul in aceeasi oala, dau un randomize si aia e.

Ma sparge lipsa asta de cultura muzicala, de curiozitate, de pasiune. Man… lucrezi ca DJ la radio! Poti pune muzica si iei bani pentru asta! Sigur se poate mai bine. Nu?

Dupa meci

Am o singura costatare, care nu se leaga direct de fotbal. Ma gandeam ce frumos se leaga fotbalul si politica zilele astea. Acelasi entuziasm, aceeasi bucurie, aceeasi energie.

E cu atat mai ironic cu cat fotbalul si politica sunt lucrurile la care toti ne pricepem extrem de bine. And yet…

Cred ca asta e si motivul esecului – prea multi priceputi. Vorba lui Radoi, nu a mai ramas nimeni care sa care pianul, toti suntem artisti. Nici nu stiu daca e esec. Ar fi esec daca ar fi un eveniment nefericit intr-o serie buna. Dar esecul pare sa fie continuu.

Hai ca vin acum alegerile si ne linistim dupa.