Teodora, prietenul din Parlament

Deja e istorie – Teodora “Teo” Trandafir a casitgat alegerile intr-un sector bucurestean. A concurat cu o alta doamna, Liliana Minca. Deci o campanie exclusiv intre femei.

Mesajul ambelor candidate a fost unul asemanator – mai mult suflet. Pentru ca, nu-i asa, femeile in general pun mai mult suflet, spre deosebire de barbati care sunt reci si cinici. Teo Trandafir a avut un mix de 3 mesaje: “Mai mult suflet. Mai putina politica”, “100% suflet” si “Un prieten in Parlament”.

Primul mesaj e aberant complet. De ce as trimite in Parlament pe cineva care face mai putina politica? Cum poate un candidat al unui partid politic sa spuna treaba asta? Inteleg de aici ca politica e ceva nu tocmai bun, din moment ce ar trebui servita in cantitati mai mici. Un mesaj periculos, pentru ca e construit pe perceptia populara ca femeile nu se pricep la politica, oferind la schim sensibilitatea. Si de aici aberatia.

Al doilea mesaj e si mai tulburator decat primul, in contextul asta. Pentru ca da cu femeile de pamant la modul cel mai direct si “barbatesc” cu putinta. Teo devine “un prieten”. Nu o prietena, ci un prieten. Probabil ca e o mare indrazneala sa spui ca Teo Trandafir e “O prietena in Parlament”.

Cu toate astea, sau poate tocmai datorita lor, Teo a castigat. Fara nici o experienta politica, intrata in PDL cu cateva zile inainte, si cu o promisiune vaga. Dupa cum se vede, un non-politician (ca sa ma pastrez in aceeasi zona a exprimarii) castiga spunand ca nu face politica. Si oamenii se bucura si voteaza.

Si asta ne duce la alta problema – lehamitea generala fata de politica.

Mica spaga

Despre spaga pot vorbi destul de mult, dar dintr-o postura de om frustrat ca nu intelege cum functioneaza. Nu stiu “cum se face”, “cum merge treaba”, nu inteleg apropourile subtile. Nu ma mai duc la o spalatorie auto care oricum mi se parea overpriced din cauza ca baietii de acolo s-au uitat ciudat la hartia de 5 lei.

Acum mai mult timp am decis ca oricum nu asta e ruta de urmat. Drept pentru care prefer sa fac in asa fel incat sa nu fiu nevoit sa dau spaga. Poate ca e degeaba. Am impresia ca sistemul e hranit din exterior, de cei care dau spaga, nu din interior.

As face o demarcare intre spaga si coruptie. Spaga sunt micile antetii – un pachet de cafea la administratia financiara, un buchet mare de flori la secretariat, un single malt de 12 ani la dom’ doctor etc. Si nu deschid subiectul cu spitalele.

Inteleg sensul coruptiei: dai niste bani, multi, pentru niste servicii mai deosebite pentru care e nevoie de niste abilitati si cunostinte mai deosebite. Spaga asta mica, nu o inteleg, pentru ca ea “recompenseaza” un lucru care oricum trebuie sa se intample. Nu vad de ce as da niste bani in plus ca niste oameni sa isi faca treaba pe care sunt platiti sa o faca, bani care vin pana la urma tot de la mine.

Cred, deci, ca daca contribuabilii ar inceta sa mai dea spaga, oamenii care acum din asta traiesc vor incerca sa isi rezolve problemele pe calea normala. Mi-e destul de clar ca nu sunt prea multi cei carora le place sa faca genul asta de compromis. Doar ca solutia la care a ajuns “piata” e gresita.

LE: Sau asa.

Cum citesc

Cand eram eu mic nu existau prea multe distractii, asa ca cititul era una dintre ele. Tot atunci, sa citesti era o chestie obligatorie. Da, stiu, foarte greu de crezut asa ceva astazi. Pentru mine a ramas in continuare, din fericire, si distractie, si obligatorie.

Citesc nu foarte mult, dar citesc in fiecare zi cateva pagini. Nu am nici un plan. Citesc ce imi face cu ochiul. Una dintre activitatile preferate e sa aleg carti – fie din librarie, fie din bibliotecile altora. Apoi imi place sa le aranjez pe raft – chiar daca nu fac asta prea des. Btw, ieri am dat de un citat foarte bun: a face ordine in bibiloteca e un exercitiu tacut de critica literara.

Citesc aproape orice. Ultimele carti citite vin din domenii foarte diferite: advertising, eseistica, literatura. In general literatura, dar si aici gusturile mele sunt destul de vagi. Clasici rusi, sud-americani magici, englezi si americani post-moderni, romani contemporani si tot asa.

Recitesc multe carti care mi-au placut la un moment dat. Am recitit de multe ori “Marea Teorema a lui Fermat” sau “Pendulul lui Foucault”. La fel si seria Le Carre de la Univers de acum multi ani. Asta ca sa nu mai zic de cartile copilariei pe care inca le mai rasfoiesc: Karl May, Jack London, Jules Verne sau Constantin Chirita.

Citesc amestecat – mai multe carti in acelasi timp. Asta e cateodata bine, cateodata rau. E rau ca de multe ori o carte o trage in jos pe cealalta. Am citit “Conjuratia Imbecililor” in acelasi timp cu “Jocul cu Margelele de Sticla”. Well, sa zicem ca nu a fost o idee prea buna. E si bine, ca daca citesti jurnalele lui Mircea Eliade si Mihail Sebastian in acelasi timp intelegi treburile altfel.

Nu am, deci, un plan. Citesc doar pentru ca mi se pare un lucru folositor in viata.

Din cauza ca distractie si obligatoriu sunt doi termeni care nu stau prea bine in aceeasi propozitie cred ca sunt si genul de cititor care sunt.

Greve

Greva de azi a RATB-istilor m-a pus pe ganduri. Nu ma intereseaza prea mult daca au sau nu dreptate, daca sunt sau nu manipulati, daca bucurestenii merita sau nu treaba asta. Oamenii au o nemultumire si reactioneaza direct, fara sa mai discute.

Venitul mediu la RATB e de 2400 lei. Nu e prea mult, dar sigur nici tocmai putin nu e. Cu siguranta, insa, e mai mult decat castiga prieteni de-ai mei medici sau profesori, care inca nu au reusit sa treaca de pragul psihologic de 1000 lei. Mai mult, profesorilor li s-a mai redus putin veniturile, ca prea se lafaiau in bani.

Cum ar fi o zi cu toate spitalele inchise? Stiu ca e complet imoral, imi dau seama de importanta sociala a sistemului medical. Dar de dragul discutiei, cum ar fi ca medicii sa negocieze si ei la modul asta? Nu cu banderole pe mana, ci in strada si cu lacatul pus pe usa spitalului. O zi.

Cum ar fi ca profesorii sa inchida scolile pana la rezolvarea revendicarilor? Astia nici macar nu au scuza medicilor, nu moare nimeni o saptamana fara scoala, chiar nu inteleg de ce nu o fac.

Cred ca are legatua cu vocatia, mai mult decat cu lipsa de coeziune. O supradoza de simt civic, directionat in orice alta parte decat cea a propriului interes. Chestia asta e exploatata la maxim de clasa politica. Oamenii din guvern STIU ca spitalele sau scolile nu se vor inchide, asa ca isi permit sa le-o traga astora oricand si oricum.

Ma astept, totusi, ca intr-o buna zi sa ceara sa fie respectati pentru ceea ce fac si sunt. Si atunci sa poata pune conditii.