Micile bucurii ale vietii

Banuiesc ca nu ai o viata tocmai simpla cand te bucuri la lucruri de genul asta. Daca asta e distractie, nu vreau sa stiu ce probleme are omul… 

Chiar nu reusesc sa imi imaginez de unde vine satisfactia de a omori un animal. Poate din faptul ca e o specie pe cale de disparitie? Mda, cred ca asta e. Asa ceva merita filmat. Si, probabil, sarbatorit dupa. 

Via Laur.

Pe munti

A fost actiune din plin. Traseul pe care il urmaream era, deci, Busteni – Babele (cu cabina) – Omu – Tiganesti – Malaiesti – Diham – Busteni. Iar noaptea fie la Malaiesti, fie la Diham.

Am inceput cu stangul, cum ar veni, din moment ce la ora 9 fara 10 la telecabina de Babele era coada de 2-3 ore. Asa ca am schimbat traseul: Sinaia – cabina pana la 2000 – Piatra Arsa – Babele aso. Pe la Piatra Arsa am aflat ca amicul Vlad si familia si inca niste prieteni erau pe drum spre Diham. Nu peste mult timp ne-am dat seama ca pentru a ajunge in Diham nu ne mai permitem ocolul pe la Tiganesti, asa ca ramane pentru data urmatoare.

Pana la urma am reusit sa facem tot traseul, cu eforturi sustinute si cu urmari vizibile: arsuri si/sau rosaturi de bocanci si/sau febra musculara. Partea cea mai spectaculoasa a fost coborarea destul de radicala de la Omu pana in Glajarie, prin Hornu Malaiesti. De revenit pe aici oricand, peisajul e incredibil. In curand revin si cu poze, sper.

Dupa un urcus care ne-a pus capac am ajuns la Diham cam rupti. Perspectiva de a intinde cortul samd nu mai parea asa roza, asa ca am sarit in cate un picior de bucurie cand am aflat ca putem dormi intr-o camera civilizata. Ceea ce s-a si intamplat dupa o cina foarte buna si un pic de socializare in fata focului.

Dimineata ne-am urnit, dupa micul dejun, din nou foarte bun, catre Gura Diham si cam asta a fost inca o plimbare prin muntii patriei.

Cateva concluzii:

- la cabana Babele nu poti sa arunci gunoaie pentru ca nu exista cosuri. Replica este “noi platim ca sa ni se ia gunoiul de aici, asa ca pe al vostru vi-l duceti in rucsac pana jos”. Asa se explica mizeria din jurul cabanei. Nice work!

- la cabana Omu exista cosuri de gunoi. Ca si la Malaiesti, care inca nu e gata.

- in curand cabana Malaiesti va fi gata. Nu stiu ce inseamna curand, banuiesc ca pana in toamna. Asta chiar ca e o veste buna, mai ales pentru cei care nu au prins vechea cabana. Asa o vale merita si un asezamant frumos.

- la Diham mancarea e foarte buna. Curtea e la fel de plina de resturi din vechea cabana, materiale de constructie samd. Nu arata prea bine, all-in-all. Foarte multa lume, cel putin in week-end-ul asta. Asta e bine si sper sa fie in continuare lumea multa la cabana asta.

- abia astept urmatoarea tura.

Finally. some action

In sfarsit ajung pe munte. Prima data anul asta. Traseul cel mai probabil: Babele – Omu – Hornurile Tiganesti – Malaiesti – Diham. Revin cu poze si alte impresii.

Platoul Bucegi, retrocedat ilegal

Ghinion de nesansa, nu? Poate nu ajungea ca Delta, ca defrisari, ca vanatori samd. Se poate si mai rau de atat. Cititi in Romania Libera.

Se strange latul, vorba poetului.

Just a perfect day

… trezirea la ora 9, dupa o zi lunga, o noapte de discutii si baute cu prieteni  si 5 ore de somn
… oare ploo, oare ninge? O fi vant?
… o omleta cu sunca si cascaval, brie, suc, ceai. Da’ telecabina urca? Urca, se vede.
… e 11, trebuie sa hotarasc ceva! Asta e, cainele in lesa, rucsacul in spate, toata lumea la cabina.
… sus… wow! Clouds roll by and i roll with them, vorba lu’ domnu’ Moore. Si e suficient de cald, si nici nu bate vantul prea rau. Costila pare, ca intotdeauna, la cateva minute de mers. Din vale urca o ceatza care s-a blocat fix cand sa treaca spre platou. Ar fi bine sa ramana acolo, macar azi.
… cainele se ia la cearta cu cainii de la Floare de colt. Nimeni nu e ranit . Phew!
… singuri pe tot muntele. Nu se vede nimeni, nu se aude nimeni, muntele e ca si al nostru. Iarba nu mai e verde, ci aproape de maroniu. Spune ca pana la iarna nu mai e deloc mult.
… drumul spre Omu, fabulos ca intotdeauna. Inspre Padina vad numai saritori si trase ideale. De-as avea cu cine sa ma dau pe acolo…
… la Omu, ca intotdeauna, un ceai prea dulce si prea fierbinte. Trademark. Trec nori in mare viteza in toate partile. Vantul se pare ca nu e deloc hotarat in ce si dinspre ce parte sa bata. Cainele a mai obosit putin, dar e la fel de sociabil ca intotdeauna. A cunoscut niste americani cool. A trecut o ora si douazeci de cand am iesit din cabina. Not bad.
… incet la vale, catre Poiana Costilei. Nu stiu unde sund cerbii aia, nu am vazut pe aici neam de cerb. Still, e un nume bun, e o vale buna. Facuta parca pentru o zi ideala de iarna, cu saritori, culoare largi, stramte, abrupte si tot ce trebuie sa fie frumos. Abia astept sa imi gasesc insotitori pentru tura asta in cateva luni. Betele sunt stranse si puse pe rucsac.
… Poiana Costilei e mai departe decat credeam, dar ajungem, trecem si in 3 ore de cand am pus rucsacul in spate la Omu suntem in Busteni. Pana acolo, 3 masini fac un gratar si asculta manele, mai trec in mare viteza 2 ATV-uri care claxoneaza niste oameni. Cainele face o baie in riu, se mai sperie de niste alti caini, dar din nou nimeni nu e ranit.
… verde, maro, galben, rosu, toate in 10.000 de nuante; gri, bej, crem, astea numai in 1.000 de nuante; albastru, alb.
… dus caine, dus eu, mancare, prieteni, bautura, biscutii, somn.
… de ce am venit pana aici? A, mi-am adus aminte – pentru covoarele de frunze. Si pentru
… verde, maro, galben, rosu, toate in 10.000 de nuante, gri, bej, crem, astea numai in 1.000 de nuante, albastru, alb. Si pentru mancare, prieteni, bautura, biscutii, somn. Si pentru toate celelale. Totusi, pentru covoarele de frunze.