Suna a titlu metaforic, dar nu e.
In ultimul timp am reluat o activitate care acum cativa ani imi ocupa multe weekend-uri, si anume mersul pe munte. Nu a trecut nici o vara fara sa merg pe munte, dar turele s-au rarit simtitor in ultimii 4-5 ani, din diverse motive.
De ceva timp s-au aliniat iarasi planetele. Asa am facut doua trasee extrem de spectaculoase.
Intai a fost Hornul Coamei si Aeriana. Povestea e mai lunga, incepe de la Caminul Alpin din Busteni, trece pe la Refugiul Costila si urca pe Valea Galbenele. Asa se ajunge la Hornul Coamei, care e ceea ce spune numele . Partea frumoasa e ca Hornul are o diferenta de nivel de vreo 250 m (nu prea ma pricep la masuratori ochiometrice, asa ca nu luati informatia de buna). Sunt multe saritori care trebuie catarate foarte atent, mai ales cand stanca e umeda, cum a fost in cazul nostru. Asa ca e nevoie si de ceva echipament specializat: casca de alpinism, ham, coarda, carabine. Tot efortul asta merita pentru ca ce vezi in jur e senzational. Flori de colt peste tot – la propriu, trebuia sa avem grija pe unde ne asezam cand faceam pauze.
Am facut pauza de masa in cel mai tare loc de picnic ever, undeva in Brana Mare a Costilei, fix sub releu, cu toata Valea Prahovei la Picioare. Apoi am coborat pe Aeriana, din nou un nume descriptiv. Aeriana e un traseu care merge pe coama dintre Valea Costilei si Valea Alba. Nu as recomanda coborarea asta pentru cineva cu rau de inaltime. Am vazut Blidul Uriasilor de aproape, Fisura Albastra si alti pereti aproape verticali. Dupa aproximativ 9 ore era inapoi la Caminul Alpin.
Al doilea traseu este Braul lui Raducu. Mult mai simplu decat ce am povestit mai sus, Braul lui Raducu leaga Valea Jepilor/Jepii Mici de Schiel/Jepii Mari. Pastrez ambele denumiri, ca sa stie toata lumea despre ce vorbesc. Braul traverseaza cele cateva vai dintre Jepi, cu vedere continua spre Azuga-Busteni-Poiana Tapului. Din pacate, cand mai aveam mai putin de o treime din traseu, am fost nevoiti sa ne intoarce pentru ca mi-a fost imposibil sa mai gasesc cararea intr-o portiune destul de delicata. Cel putin asa mi s-a parut mie. La intoarcere traseul parea cu totul altul, o senzatie foarte ciudata. Dupa vreo 2 ore eram inapoi sub firele de telecabina si apoi in Busteni.
Traseele nemarcate au un mare avantaj: sunt pustii si, deci, e liniste si nu sunt gunoaie. In general sunt destul de solicitante si ceva mai dificile decat cele marcate, dar te duc in niste locuri cu adevarat speciale.
. Phew!
Discutii fierbinti