Sezonul 2009-2010

19 05 2010

Da, e gata. Malinul, la distanta la care se afla de ultima iesire pe schiuri, e un fel de summer-fest pe zapada. Dar pentru mine sezonul s-a terminat o data cu iesirea de la Balea. Cum a fost?

Pai a fost o iarna dubioasa. Desi a nins mult, mult mai mult decat in alti ani, la munte zapada nu a fost prea buna din cauza ca a fost foarte cald. Daca ar fi fost cu cateva grade mai putin, sunt absolut sigur ca am fi avut cea mai buna iarna din ultimii 10-15 ani.

In consecinta, am schiat mai putin decat eram obisnuit – abia am ajuns spre 20 de zile, in timp ce in anii trecuti aveam 30-40 de zile de schi. Cantitatea a fost, insa, inlocuita de calitate. Au fost numai zile bune – cele de la Monterosa si Balea fiind by far cele mai tari. De fapt asta e  povestea sezonului 09/10 – intens.

Am participat si la doua competitii de amatori – Cupa Drumarilor si Cupa Alfa. Ambele sunt competitii cu vechime si care aduna cateva zeci de participanti la fiecare editie. Am descoperit cu ocazia asta ca si din datul in porti poate iesi ceva distractiv. Daca oamenii nu s-ar lua in serios asa mult, of cors :) . In mod normal sintagma “slalomul urias de pe Clabucet” ar trebui sa iti puna un zambet in coltul gurii.

Am organizat un schi test cu Armada in Sinaia, la Cabana Miorita. Care a iesit bine, daca ma gandesc ca cel putin 30 de oameni s-au dat pe Armade. Si le-a si placut maxim. A fost cu programari pentru JJ-uri si cu surprize majore de la Alpha sau Triumph.

Apropo de Sinaia – e primul an cand am 0 (zero) zile de schi in Valea Dorului. Cum ziceam, am preferam calitatea cantitatii. Sunt foarte incantat de performanta asta, oricat de mica ar parea.

Sezonul asta m-am dat pe foarte multe schiuri: ANT, JJ, Triumph, ARV, ElRey (toate de la Armada), Atomic SL12 (la Drumari, parca), Volkl TigerShark si vechea pereche de Mantra. Plus o zi pe si mai vechea pereche de Karma – despre care cred in continuare ca e un schi incantator. Deci 9 modele diferite. Imi pare rau ca nu am apucat sa testez nici un K2. Poate sezonul viitor.

Totusi, cel mai mare castig e multimea de prieteni pe care mi i-am facut si anul asta. Incredibil ce oameni misto am cunoscut – si in Italia, si la Cupe, si la testul de la Miorita. Thanx, guys. Am invatat multe de la voi.

To be continued…





@Roblogfest 2010

29 03 2010

Am fost vineri seara la Roblogfest – festivitatea de premiere.

In sine, mi-a placut mai mult decat anul trecut. Fabrica, desi e un loc mai cozy decat Fratelli, a fost prea mic pentru marea de oameni care au vrut sa participe. Asa ca noul loc a fost mai potrivit unui eveniment cu atatea sute de oameni.

Nu am castigat nimic. UrsusFilm a iesit pe locul 2 in categoria “Comunicare si Social Media – Comunicare: best use of social media intr-un mix de comunicare”, unde Concurs LG (Kinecto) a castigat, cum era si firesc. In conditiile astea, locul 2 nici nu mi se pare asa rau. Doar ca, deh, inseamna prea putin.

Derdelus.ro a terminat doar pe locul 5 in categoria Bloguri de Sport, dupa 2 bloguri de fotbal, unul de moto si unul de gimastica. Mesajul e destul de clar: mai avem mult de munca la derdelus.ro. Sper ca in vara asta sa avem timp pentru a pune in aplicare planurile pe care le avem de mult, dar care au trecut mereu pe un plan secund.

Cred ca Dragos si-a atins scopul – acela de a scoate in fata bloguri noi, pe nise. E nevoie de young blood intr-un domeniu care e asa de pre-dispus la perimare rapida. La anul mi-ar placea sa vad treaaba asta dusa mai departe – alte bloguri noi, pe si mai multe nise. E clar ca acolo e viitorul blogurilor, pe masura ce se inmultesc.

M-am bucurat ca m-am intalnit cu oameni pe care nu ii mai vazusem de ceva vreme. Am observat multe cearcane cu ocazia asta, ca dupa 1 an de tras mult pentru rezultate care in trecut se obtineau mult mai usor.

Lista completa a castigatorilor aici.

Ah, da. Salutari speciale domnului Jägermeister, cu care am discutat indelung.





Ce faceti la iarna?

21 09 2009

Acum ca s-a cam terminat cu concediile de vara, putem sa ne concetram pe lucurile cu adevarat importante si serioase. Cum ar fi traditionala iesire la schi.

Stiu ca exista multi oameni care s-au cam saturat de destinatiile traditionale gen Solden, Ischgl, Kaprun samd. Nu ca ar fi ceva rau cu ele, dar nici nu mai ofera surprize prea mari, mai ales daca pentru un turist/schior cu ceva experienta. Stiu ca mai exista multi oameni care ar iesi la schi prin tari straine, dar nu prea au cu cine.

Ei bine, impreuna cu echipa fantastica de la Derdelus.ro avem o invitatie: schi in Monter Rosa (Gressoney, Italia). Am cautat o destinatie mai putin umblata, mai putin aglomerata si cat mai spectaculoasa cu putinta. Scotocind prin amintiri, am pus degetul pe Gressoney, loc pe care membrii echipei Derdelus l-au vizitat in trecut. Asta e un aspect foarte important: stim ce propunem. Stim unde mergem. Nu e pe neve, nici pe trenduri de popularitate, nici pe alte socoteli.

Avem 2 serii de cate 20 de locuri: 30 ianuarie – 6 februarie si 6 – 13 februarie. Pretul pentru pachetul de baza este de 675 euro si include cazare, 2 mese/zi si cam tot ce trebuie mai putin transport. Exista o lista de servicii optionale care includ transfer aeroport – Gressoney, transfer Bucuresti – Gressoney – Bucuresti (turist + bagaje sau doar bagaje), o zi de plimbat pe coclauri cu ghid, petreceri si alte delicatese.

Inscrierile au inceput aici. Informatiile complete le gasiti aici.





Avem echipa (plus alte noutati)

18 11 2008

Ghitzuca e noul membru al echipei derdelus.ro. E rider Armada (primul din Romania) si e un tip foarte cool. De la el vine speranta ca freeski-ul va insemna ceva @ro. Se da mult, iese prin lume, e la curent cu ce se intampla, vorbeste putin si incet, ca maramuresean ce e. 

Pe derdelus.ro va scrie despre freestyle, dar nu numai. E foarte pe profilul nostru – nu are nici o retinere sa scrie ce crede. Bio si articol de prezentare

Toma s-a alaturat echipei de aproape o luna. Pentru cine nu stie, Toma e boarder-ul roman cu cele mai bune rezultate in Cupa Mondiala. Specialitatea lui este cross-ul, iar placerea maxima – freeride-ul. E din Sinaia, se da pe schiuri de cand merge, iar pe placa de 20 de ani. Are o poveste dupa care cred ca s-ar putea face oricand un film. Toma va scrie despre multe, dar in principal despre snowboard. Urmariti-l si pe site, si pe partie. 

Cu aceasta ocazie imi dau seama ca eu voi fi pragul de jos. Cel mai tolomac schior din echipa derdelus.ro :)

In Men’s Health (numarul din noiembrie) a aparut un shopping guide scris de echipa derdelus.ro. Daca au aparut greseli, acum stiti in cine sa dati cu rosii. Va rugam sa aveti putina intelegere – materialul a fost finalizat si paginat intr-un timp extrem de scurt. Am prezentat multe chestii hot pentru sezonul 08/09 – schiuri, placi, clapari, boots, haine, ochelari, casti, ceasuri si multe altele. 

In Esquire a aparut povestea lui Sami (aici si aici). APSI are o scurta interventie in care vorbim foarte pe scurt despre echipamentul care iti poate salva viata in caz de avalansa. 

Daca tot am deschis subiectul – in weekendul cu alegeri, la Balea se organizeaza Stop avalanse un training despre avalanse (doh!). Actiunea e organizata de Clubul Alpin Roman, iar APSI da o mana de ajutor in calitate de partener. Suntem intr-o companie selecta – ceilalti parteneri sunt Serviciul Public Salvamont Sibiu si Serviciul Regional de Prognoza a Vremii Sibiu

Noua versiune a site-ului se lasa asteptata mai mult decat am estimat in toamna. 

Mai avem si alte lucruri cu care am putea sa ne laudam, dar preferam sa le anuntam cand sunt in faza finala.





Ecoul Malinului in cateva imagini

12 06 2008

Am strans azi cateva poze prin care imi apar diverse parti ale corpului si am zis sa le pun intr-un articolas. Aici, nu pe derdelus.ro, ca e mai private, asa.

Incepem, deci. Intai cu evaluarea terenului, dimpreuna cu Bogdan si Catalin.

Cu mare bucurie si incredere am purces catre locul din care am zis sa luam startul.

O imagine de la intrarea in traseu.

Inca una, putin mai jos.

Ar mai fi cateva, dar nu ma avantajeaza lumina.

In alta ordine de idei, pe derdelus.ro discutia despre Malin continua. Pana la urma s-ar putea sa iasa ceva idei interesante de acolo.

Cu putin noroc, mai sunt aproximativ 5 luni pana cand ne urcam din nou pe schiuri. And counting.





Iarna nu e gata :)

14 05 2008

Cel putin pentru noi, astia de la derdelus.ro.

Bogdan e prin Chamonix cu gandul de a cobora fata nordica a lui Mont Blanc. Pe tema asta exista un serial in plina desfasurare pe site. Cand se va intoarce Bogdan, vom avea un material inchegat si frumos. Acum sunt lucruri la cald.

Azi sau maine sper sa am timp sa pun on-line povestea lui Bubulu, spua de el, Matei si Georgiana, despre coborarea de pe Blidul Uriasilor. Am citit materialul, este senzational, abia astept sa il poata vedea toata lumea.

La loc comanda, deci.





O poveste despre speranta si sansa

24 03 2008

Bogdan povesteste cum a supravietuit un om mai bine de 3 ore ingropat de o avalansa. Si cum a fost salvat in, probabil, ultimile secunde cand se mai putea intampla o minune. Care s-a intamplat.

Partea 1 si partea 2.





La joaca

19 03 2008

Daca nu a fost Whiteout, macar am iesit la joaca. In curand mai multe poze, cu mai multa lume. Si mai talentata.

img_1639-beta.jpg

img_1640-beta.jpg






Whiteout testfest nu s-a mai tinut

17 03 2008

Din cauza de vreme nefavorabila, Whiteout nu s-a mai tinut. Comunicatul oficial aici.

Imi pare rau, pentru ca s-a muncit mult si cu entuziasm. Sambata, ziua principala ca sa zic asa, vantul a batut extrem de tare si in rafale, asa ca telecabina de 2000 nu a functionat.

Duminica importatorii s-au gandit, probabil, ca ratand ziua de sambata nu va mai fi public prea mult. In plus si prognozele anuntau in continuare vant, asa ca toata lumea astepta o confirmare pentru eventuala functionare a telecabinei. Noi am fost cu toate echipamentele sus la 2000 la ora 9 (si la 10 cu toate inapoi la 1400). Ce-i drept, vantul batea destul de tare la Cota 2000. Jos in vale (varianta de back-up) ar fi fost ok, dar din cauza orei tarzii la care s-ar fi inceput urcarea echipamentelor ar fi aparut probleme cu telecabina si inevitabila coada. Asa ca am decis sa amanam toata povestea pentru o data ce va fi comunicata ulterior :) .

Asta e. Am incercat, am fost foarte aproape de a reusi. Daca am fi avut putin noroc de vreme, acum am fi povestit despre noile modele de la Fischer, Elan si Rossignol.





Whiteout testfest

12 03 2008

Everybody in da casa mare! In sfarsit, am reusit sa punem in fapte o intentie mai veche: un schi-test asa cum trebuie sa fie un schi-test. Ma rog, si board-test :) . Vor fi prezenti Atomic, Elan, Fischer, Movement, Nitro, Forum, Sapient, Thirtytwo, Smith si Lamar. Cu tot cu asistenta tehnica si sfaturi.

Later Edit: adaugati pe lista si Rossignol. Respect!

In paralel vom organiza si o actiune de informare si de popularizare a spoturile de iarna. Decalogul schiorului, echipament si alte lucruri pe care e bine sa le stim cu totii. Sau sa ni le reamintim, daca le-am uitat.

Mai multe detalii aici.








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.