Sorry…

Asta e un stencil dragut dintr-o statie de tramvai din Leipzig. Care, ca oras, e o mica galerie de street-art. Foarte cool.

Spinnerei

In seria posturilor despre frumosul oras Leipzig, urmeaza cateva cuvinte despre Spinnerei.

La inceputul secolului XX, Spinnerei era cea mai mare fabrica de bumbac din Europa. Era un mic oras in sine – blocuri de locuit, cantina, etc. Tinea cateva mii de oameni in campul muncii. Ce este acum? Un melting pot pentru arta contemporana.

In Spinnerei gasesti multe galerii (vreo 15, teoretic), un magazin mare cu chestii care tin de grafica si alte indeletniciri asemanatoare, inclusiv o librarie din care eu as fi cumparat cam jumatate din carti. Plus agentii de publicitate, birouri de arhitectura sau design, o fabrica de biciclete…

Pe undeva suna destul de apropiat de ce anuntau cam acum 1 an Head ca ar vrea sa faca in noul sediu – din cate stiu eu, fabrica dezafectata in care vara trecuta a functionat E-Uranus. Intre timp cinematograful nu mai e, chiar daca Head tocmai s-a mutat. acolosha.

La Spinnerei tot timpul sunt proiecte. Well, aproape tot timpul – pentru ca in lunile de vara, mai subtire. Multe galerii sunt cam inchise. Nevertheless, e unul dintre locurile in care daca ajungi e bine sa stai ceva timp. Sigur vor fi cateva expozitii deschise si sigur vor fi niste chestii misto de vazut.

Viata in Leipzig

A venit concediul. A si trecut, daca stau sa ma gandesc putin. Intre aceste doua momente am avut deosebita placere de a vizita intensiv orasul Leipzig. Ce zic eu, am avut ocazia sa traiesc in orasul Leipzig. 10 zile am fost neamt – am mers pe bicicleta la greu, in fiecare zi, am separat gunoiul, am inchis lumina in camera in care nu stateam, am macat la restaurant intr-o singura seara.

Si altele. Aceste “altele” sunt chestiile misto, de fapt. De exemplu, am facut un gratar in parc. Mda, exact asta am facut. Pentru ca in parcul asta, ca in oricare altul banuiesc, e foarte ok sa faci asta. Si nu se aude muzica din masina trasa aproape, nu tipa 1.000 de plozi, la sfarsit nu ramane nicio urma.

In zona de este exista un canal (artificial) care poate ca nu e ca la Hamburg sau Amsterdam, dar e o chestie foarte pitoreasca – atat pe apa, cat si pe chei. Cea mai tare chestie e ca sunt multe spatii care odata au fost industriale, iar acum sunt transformate in lofturi, sau birouri. Sau galerii de arta, sau cinematografe. Cam ce era sa se intample cu E-Uranus la noi.

Am fost si la munte. De fapt intr-o zona cu niste stanci uber-spectaculoase. Cred ca Bastei e o destinatie foarte tare pentru catarat – fiecare “totem” de genul asta are in varf loc de prins coarda. Traseul turistic este foarte “aranjat”. Aproape peste tot sunt balustrade, in zonele mai abrupte sunt construite trepte, exista chiar si portiuni asfaltate. Si vorbesc de o poteca prin padure, nu de vreun drum de acces.

Leipzig este un oras de 500k de locuitori, dar nu se simte ca atare. Si este unul dintre cele mai cool orase nemtesti in momentul asta. M-as intoarce oricand acolo, pe scurt. Revenim cu mai multe impresii si fotos.

FHLHHF

Pe scurt: Bucuresti – Frankfurt – Hanovra – Leipzig – Hamburg – Hanovra – Frankfurt – Bucuresti. De vineri pana luni, cu 2 avioane si 5 trenuri.
Vineri dimineata fuga-fuga la aeroport. Din centru pana la Otopeni 1 h 15 min, daca asta ar mai trebui sa mire pe cineva. Check-in, treburi, cozi, lume care mai fenteaza coada, vamesi amabili, Elena Udrea, Victor Becali. Zbor peste Bucegi de toata frumusetea.
Frankfurt, cu o intarziere de 15 minute din cauza de vreme. Recuperez bagajele frumusel si ies spre gara. Belet, tot ce trebuie, un sandwich si un croissant, cartea la indemana si fuga pe peron. Dupa 2 ore jumate, cu o intarziere de 15 minute, marea intalnire are loc. E frumos in Germania, mai ales cand ai la cine sa te duci.
Hanovra e un orasel nu tocmai mic si destul de dragut. Ca toate orasele nemtesti are o zona pietonala cu carcimioare si magazine scumpe, o catedrala inalta si protestanta si un mic raulet pe care se plimba in liniste niste rate.
Sambata dimineata, fuga la gara. Dupa vreo 3 ore de odhina pe scaunele reglabile din ICE ajungem la Leipzig unde ne preia D. Destul de emotionanta revederea, chiar daca a trecut numai un an. Abia asteptam sa il vedem, si el pare destul de bucuros. In 5 minute suntem in centru, evident in zona pietonala. Evident intram si in catedrala – una destul de banala daca nu ar insemna inceputul revolutiei din ‘89 in RDG. Si tot restul. Ajungem si la etajul 30 de unde se vede tot orasul. Seamana oarecum cu Brasovul, doar ca la astia si blocurile comuniste arata aproape ok. Seara – party, birthday party. Ce coincidenta!
Trece si noaptea asta, fuga la gara. Alte ore de odihna, pana la Hamburger City. Cica are mai multe canale decat Venetia. Asa o fi, dar nu au acelasi farmec, treaba care nu prea tine de cantitate. Oras procopsit, cu mai multe catedrale, zona pietonala cat China si un lac si mai mare fix in mijlocul targului. Portul e activ, nu are nimic romantic, mare dezamagire. E la fel de frig ca si in Frankfurt, Hanovra si Leipzig. Seara, fuga la gara; ne vedem cu T, care pentru 10 euro primeste un cartus de Pall Mall Lights. Vorbe, planuri, urari.
Hanovra, cu o intarziere de 25 de minute. Nu a existat drum cu trenul in astea 3 zile in care sa nu intarziem macar 5 minute. E clar, vine Apo. Daca si aici au ajuns sa intarzie trenurile, asta e cu siguranta un semn.
Dimineata, fuga la gara. Aeroportul din Frankfurt pare de 1000 de ori mai mare decat vineri. Taromul are ghiseul in terminalul 1B, la numarul 661. Iar imbarcarea se face la poarta B59. La Otopeni, liniste si pace. Lumea inghesuita la iesire se agita cu placute, baietii intreaba pe soptite daca nu cumva vreau un taxi ieftin, o masina de BV ma intreaba daca nu cumva vreau un drum eftin pana in zona. In parcare urla claxoane etc.