Faith No More – 3 zile dupa

Am lasat sa treaca 2-3 zile. Eram curios daca impresia pe care mi-a lasat-o concertul FNM va fi la fel de puternica.

Ei bine, da, este. In primul rand e omul asta,care nici nu sunt asa sigur ca e complet om, adica Mike Patton. Dupa momentul asta live, pentru mine e clar ca Patton e cel mai tare vocalist in viata. Faptul ca e cel mai versatil sper ca nu mai e contestat de nimeni.

De fapt toata trupa a sunat bine, nu au dat impresia ca vin dupa 11 ani de pauza, sau cati au trecut. Si nici ca sunt in mijlocul unui turneu destul de lung si intens.

A fost o oarecare problema cu sunetul. Probabil ca Polivalentaq e spre imposibil de sonorizat cum trebuie. Pentru FNM chestia asta e mai sensibila, pentru ca in muzica lor se intampla tot felul de surprize si subtilitati.

Surpriza placuta a fost publicul. Mult mai numeros decat ma asteptam si destul de cunoscator. Si multe fetze noi fata de concertele metal la care vad cam aceiasi oameni de 15 ani.

Toate astea sunt, insa, detalii. Pentru ca la un concert FNM totul incepe si se termina cu vocea lui Patton. Si cu ce face cu ea. Adica orice. Chiar orice.

Daca ar fi sa am un regret e ca nu am auzit Falling yo pieces. Si altele   . Data viitoare, sunt sigur.

De ce ascult muzica?

E o intrebare pe care mi-am pus-o de multe ori. Trecand peste  clasicele ca-asa-am-chef sau pentru-ca-imi-place, ma gandesc ca trebuie sa fie niste motive mai bune, nu?

Mie muzica trebuie sa imi spuna o poveste. Muzica in sine – insiruirea de note. Versurile pica, in general, intr-un plan secundar. Cu exceptiile de rigoare – ar fi mare pacat sa nu asculti ce are de povestit Nick Cave, de exemplu.

Ce ma intereseaza este muzica facuta din motive artistice si egoiste – pentru ca asa a vrut autorul. Pentru ca vrut sa spuna ceva intr-un fel anume. E foarte important felul/stilul. Nu neaparat genul. Si ma intereseaza foarte mult curajul, atitudinea, indrazneala – dpdv artistic.

Ok. Si pana la urma, de ce ascult muzica? Cam din aceleasi motive pentru care citesc, ma plimb sau imi fac prieteni. Pentru ca ma face un om mai bun. Mai atent. Mai deschis. Mai proaspat.

In contextul asta, faptul ca nu am ajuns la Opeth e aproape o tragedie. Mai ales ca momentul Anathema (tot la Sibiu) a fost una dintre cele mai intense experiente muzicale pe care am trait-o. Si, da, am convingerea ca m-a facut un om mai bun .

Zilele astea bag multa muzica. Se simte nevoia.

Prince – Crimson & Clover

Asta e ultimul single Prince (de care am mai vorbit aici). E reconfortant sa stii ca Prince face inca muzica si ca e in verva. Iar clipul e exact asa cum ma asteptam si foarte in linie cu melodia.

Paul Weller ca pretext

Ma gandesc sa fac un serial cu “muzici ratate al tineretii mele”. Constat de multe ori ca am ratat foarte multe chestii bune intr-o vreme in care eram mult mai atent si “racordat” decat acum. E adevarat ca zonele de interes erau cu totul altele – pot si acum sa spun celor interesati tracklistul de pe un celebru demo Emperor. 

Totusi, asta nu scuza ca abia de curand am remarcat asa o melodie – You do someting to me. Pe Paul Weller ar trebui sa il stiti macar din The Jam. Pe langa The Jam a incercat tot felul de chestii mai spre pop, mai spre house, mai spre soul… Un amestec destul de dubios care spre sfarsitul anilor ‘80 l-au pus in situatia sa nu mai poata inregistra prea usor. Pentru un artist underground e ceva normal, dar Weller pleca de la statutul de super-star pop. 

You do… vine in perioada de come-back, sa spunem. Ce imi place e contrastul dintre video si sunet. Clipul e perfect nouzecist – oricat de ignorant/a ai fi, nu ai cum sa nu te prinzi ca a fost filmat prin 94-95. Cu muzica e mai complicat – nu prea poate fi incadrata prea usor, cel putin nu in timp. Unde naiba eram? Ce naiba ascultam la ora aia? 

Ce muzica as fi ascultat acum, daca in 95 nu imi spargeam urechile cu Cause for Conflict (despre care oricum cred ca e un album excelent) ci bagam Paul Weller? Si apoi ma gandesc ca e posibil sa fi vazut clipul pe MTV, dar sa nu ma fi impresionat deloc. Cred ca anumite muzici cer anumite urechi – si prin asta inteleg cultura, inclusiv muzicala, stare spirituala, deschidere. Deci si varsta. Totusi, Paul Weller avea o varsta respectabila cand eu aveam 16 ani si masuram muzica in decibeli . 

Scuze? Poate. Dar tot nu imi iese din cap intrebarea “as fi fost astazi altfel daca as fi dat de You do… acum 14 ani?”. Si nu e vorba doar de Paul Weller. Jeff Buckley e alt exemplu. Kyuss, Sonic Youth, NIN si lista poate continua. Am descoperit toate numele astea mult dupa 2000. Al dreq incult…

Cateva cuvinte despre Prince

Era un banc vechi, de cand eram eu mai tanar. Cu Stefan cel Mare care e inconjurat de turci si astia il someaza “Stefane, da-te prins”, iar el zice “Mai bine ma dau Michael Jackson”.

Ma rog, bancul e vechi si cam prost, dar ideea e ca acum 20 de ani (si mai bine), intre Prince si Michael Jackson era o concurenta de speriat. Pe atunci nu prea ma pasiona subiectul, aveam preocupari mult mai interesante, dar acum, privind nostalgic in spate, nu inteleg de unde venea alaturarea. 

Mi-am adus aminte de chestia asta pentru acum cateva zile am auzit la radio o melodie absolut geniala a lui Prince (Gold) care il arata pe omul nostru intr-unul din cele mai bune momente ale lui. Iar astazi am auzit ultimul single care m-a cam spart, de asemenea, de pe noul album – Lotusflow3r, un 3 CD set. 

Din pacate e greu sa dau referinte online despre Prince pentru ca omul a castigat un proces cu Youtube si altii (sau ceva de genul). L-am gasit, insa, pe deezer.com cu destul de multe melodii, printre care si Gold (va trebuie cont). Faza cu Youtube e doar una dintre multele bizarerii ale lui Prince si care, oricum, e nimic pe langa aia cu numele (sau simbolul). Dar ii pot ierta multe pentru ca e unul dintre cei mai tari muzicieni si chitaristi in viata.

Kasabian si Vlad

Mda, noul single Kasabian se numeste Vlad The Impaler. Albumul va iesi prin iunie si se va numi “The West Ryder Pauper Lunatic Asylum” (vezi preview). 

Ce e nou? Nimic, cred. Adica e foarte bun, asa cum m-am obisnuit la Kasabian. Suna la fel de hipnotic ca si pana acum. Parca ceva mai electro decat in trecut – asta daca as insista sa gasesc ceva diferenta. Cred ca asta ii aduce putin mai aproape de originile nouzeciste care probabil sunt in zona  Stone Roses sau Primal Scream. 

Inca un album al naibii pentru 2009.

N.A.S.A.

Gata cu distractia. A aparut primul album N.A.S.A. Exista si un single care face legea pe radiouri de ceva vreme – Money. Pe langa faptul ca piesa in sine e uber-coolisima, daca va interesati putin sa vedeti cine sunt oamenii care se ascund in spatele acronimului, va luati putin cu mainile de cap. 

David Byrne, Chuck D, KRS-One, John Frusciante, o parte din Wu Tang, Tom Waits, George Clinton, Kanye West. Si lista e mul-mult mai lunga. De observat ca majoritatea oamenilor sunt si muzicieni si producatori. Adica un fel de actori/regizori. 

Asa ca a iesit ce a iesit. Un album (The Spirit of Apollo) obligatoriu, macar pentru a vedea cum pica la pace un amestec asa numeros si eclectic de oameni extrem de talentati.

Tag cu muzici imaginare

Am furat un tag de la Bobby. Initial am zis ca ma bag doar ca sa vad ce iese. A iesit misto, mai ales ca ma respectat 100% regulile. Avand in vedere ca m-am bagat in joaca oamenilor aiurea, nu taguiesc pe nimeni, dar oricine poate sa continue. 

Citatul a fost it is undesirable to believe a proposition when there is no ground whatsoever for supposing it is true. De domnul Bertrand Russell. 

Ah, da. Regulile: 

 

- Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.
- Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.
- Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.
- Use Photoshop or similar to put it all together.

I am the Walurs

Am terminat zilele trecute Extrem de tare si incredibil de aproape de Jonathan Safran Foer (wiki). Asta dupa ce am terminat si Totul este iluminat – la un moment dat cartile au mers in paralel, dupa bunele mele obiceiuri, dar despre asta cu alta ocazia (daca). 

“Extrem de tare… ” e genul de carte care te lasa cu un mare gol in stomac. Si in cap. Cel putin eu asa am patit. Cere asa multe emotii incat la sfarsit – si ce sfarsit! – am ramas fara reactie. E o senzatie pe care nu reusesc sa o pun in cuvinte. Am zis “carte” si nu “poveste”, pentru ca toata cartea e un concept. Copertile, imaginile, textul – trebuie luate impreuna. Frumos e ca si functioneaza asa. Adica nu e doar un artificiu tehnic lipsit de sens. E o carte extrem de sensibila, fara sa fie patetica sau exagerata sau vulgara. Nu stiu daca funtioneaza pentru oricine, insa. Am impresia ca iti trebuie o anumita stare in care, daca nu intri repede, in primele pagini, nici nu mai intri dupa aia. A se citit cu atentie, deci. Si cu inima deschisa. 

Apare destul de des I am the Walrus - melodia cu care am o relatie speciala. Acum multi ani (15?, pe aproape) mi-a deschis ochii si mi-a schimbat perceptia despre Beatles si muzica la modul general. 

Stilul e unic. Pe undeva aduce a relism magic sud-american, desi recunosc ca alaturarea e putin fortata. Si se vede usor o evolutie intre cele doua carti. A doua e mai putin spectaculoasa ca tehnica narativa, dar mai inchegata cumva. Alta chestie tare e ca prima carte a scris-o la 25 de ani si a doua la 28. Ce naiba facem eu la 25 de ani?

Top 2008 de la Muzici&Faze

MuzicisiFaze a publicat topul romanesc pentru anul 2008. Am ascultat foarte putine din albumele din lista lor, dar observ ca alea pe care le stiu sunt clasate destul de sus.

Asta imi spune ca, in continuare, muzica romaneasca e intr-o depresie din care nu poate sa iasa. Foarte inconstanta, prea putin atenta la ce se intampla pe afara – iar cand e, e pe baza de mimetism – si subtire chiar si din punct de vedere cantitativ – dar macar foarte diversa ca gen si exprimare. Daca nu ar fi moldovenii, ar fi si mai grav. 

Recunosc, insa, ca redactia MuzicisiFaze a avut o rabdare extraordinara daca chiar a pus in player toate chestiile din lista. Si ca a si scris cate ceva despre fiecare dintre cele 71 de opusuri.