Ma mir

Am ascultat ieri, live, aproape tot discursul lui Basescu. Apoi am ascultat inregistrat ce pierdusem. Deci sunt oarecum in tema. Vestea buna, ca urmeaza reducerea cheltuielilor bugetare, nu e asa buna cum pare la prima vedere, pentru ca reducerea fondului de salarii va duce la scaderea consumului si, in pasul urmator, la scaderea incasarilor din impozite si taxe. And then?

M-as fi asteptat, in schimb, sa vad planul ala de restructurare a statului, plan cu care de altfel a si castigat Basescu alegerile. Ma asteptam la un plan de reducere a cheltuielilor nu prin reducerea fondului de salarii, ci prin eficientizarea aparatului de stat, prin cresterea absorbtiei de fonduri europene, prin stimularea economiei – si deci a incasarilor din taxe. Pentru ca acum Basescu si guvernul isi asuma, ce-i drept, o serie de masuri foarte dure si nepopulare, dar tot transfer se cheama. Ok, nu in mediul privat, ci in cel bugetar.

Dar, treacand peste toate, ce m-a dat pe spate la discursul lui Basescu, la fel ca si in campania din noiembrie, e consternarea pe care o afiseaza cand vorbeste de criza. Ca si cum ar fi ajuns acum o saptamana in functie, abia ar fi numit un guvern, si se trezesc intr-o situatie extrem de dificila de care habar nu avea nimeni. Ca si cum nu ar fi trecut 5 ani de cand Basescu si PD(L) sunt la carma (sic!). Ca si cum nu am fi primit in repetate randuri asigurari ca incepe cresterea economica, am iesit din criza, care nici nu exista samd.

Teodora, prietenul din Parlament

Deja e istorie – Teodora “Teo” Trandafir a casitgat alegerile intr-un sector bucurestean. A concurat cu o alta doamna, Liliana Minca. Deci o campanie exclusiv intre femei.

Mesajul ambelor candidate a fost unul asemanator – mai mult suflet. Pentru ca, nu-i asa, femeile in general pun mai mult suflet, spre deosebire de barbati care sunt reci si cinici. Teo Trandafir a avut un mix de 3 mesaje: “Mai mult suflet. Mai putina politica”, “100% suflet” si “Un prieten in Parlament”.

Primul mesaj e aberant complet. De ce as trimite in Parlament pe cineva care face mai putina politica? Cum poate un candidat al unui partid politic sa spuna treaba asta? Inteleg de aici ca politica e ceva nu tocmai bun, din moment ce ar trebui servita in cantitati mai mici. Un mesaj periculos, pentru ca e construit pe perceptia populara ca femeile nu se pricep la politica, oferind la schim sensibilitatea. Si de aici aberatia.

Al doilea mesaj e si mai tulburator decat primul, in contextul asta. Pentru ca da cu femeile de pamant la modul cel mai direct si “barbatesc” cu putinta. Teo devine “un prieten”. Nu o prietena, ci un prieten. Probabil ca e o mare indrazneala sa spui ca Teo Trandafir e “O prietena in Parlament”.

Cu toate astea, sau poate tocmai datorita lor, Teo a castigat. Fara nici o experienta politica, intrata in PDL cu cateva zile inainte, si cu o promisiune vaga. Dupa cum se vede, un non-politician (ca sa ma pastrez in aceeasi zona a exprimarii) castiga spunand ca nu face politica. Si oamenii se bucura si voteaza.

Si asta ne duce la alta problema – lehamitea generala fata de politica.

Greve

Greva de azi a RATB-istilor m-a pus pe ganduri. Nu ma intereseaza prea mult daca au sau nu dreptate, daca sunt sau nu manipulati, daca bucurestenii merita sau nu treaba asta. Oamenii au o nemultumire si reactioneaza direct, fara sa mai discute.

Venitul mediu la RATB e de 2400 lei. Nu e prea mult, dar sigur nici tocmai putin nu e. Cu siguranta, insa, e mai mult decat castiga prieteni de-ai mei medici sau profesori, care inca nu au reusit sa treaca de pragul psihologic de 1000 lei. Mai mult, profesorilor li s-a mai redus putin veniturile, ca prea se lafaiau in bani.

Cum ar fi o zi cu toate spitalele inchise? Stiu ca e complet imoral, imi dau seama de importanta sociala a sistemului medical. Dar de dragul discutiei, cum ar fi ca medicii sa negocieze si ei la modul asta? Nu cu banderole pe mana, ci in strada si cu lacatul pus pe usa spitalului. O zi.

Cum ar fi ca profesorii sa inchida scolile pana la rezolvarea revendicarilor? Astia nici macar nu au scuza medicilor, nu moare nimeni o saptamana fara scoala, chiar nu inteleg de ce nu o fac.

Cred ca are legatua cu vocatia, mai mult decat cu lipsa de coeziune. O supradoza de simt civic, directionat in orice alta parte decat cea a propriului interes. Chestia asta e exploatata la maxim de clasa politica. Oamenii din guvern STIU ca spitalele sau scolile nu se vor inchide, asa ca isi permit sa le-o traga astora oricand si oricum.

Ma astept, totusi, ca intr-o buna zi sa ceara sa fie respectati pentru ceea ce fac si sunt. Si atunci sa poata pune conditii.

Buni cetateni

Sunt foarte interesat de ce se intampla cu invatamantul zilele astea. Cred ca problema fundamentala nu e neaparat cate clase are gimnaziul sau cate examene trebuie sa se dea la bac, ci mai degraba ce invatam in cei 8-12-16-n ani de scoala.

Poate ca ar fi o idee ca reforma invatamantului sa inceapa de la programa. Care sa inceapa de la intrebarea “care e scopul invatamantului?”. Am auzit un raspuns foarte bun la intrebarea asta: buni cetateni. Alaturarea asta mi se pare de o simplitate dezarmanta. Poate sa para cam putin la prima vedere, dar daca tragi linie vad ca da cu plus.

Nu zic ca asta o fi cel mai bun raspuns, sau singurul raspuns bun. Dar sunt curios daca cineva isi pune intrebarea asta. Si daca da, care e raspunsul pe care si-l da.

O tara DIY

Am o idee mai veche. O tara do-it-yourself (DIY de aici inainte). Inca nu mi-e clar cum ar arata si ce s-ar intampla, dar ma gandesc ca numai asa ar mai merge.

Cum ar fi, de exemplu, sa imi astup gaurile din spatele blocului? Cu ce oi avea eu la indemana – niste pietre, niste nisip, ceva, in asa fel incat sa nu am impresia ca imi trebuie roti noi de fiecare data. Sau sa nu mai platesc impozite, din moment ce e evident ca statul nu stie sa foloseasca banii aia in folosul meu. Poate oi stii eu mai bine. Orice varianta e mai buna decat statul.

Si treaba asta e si confirmata de realitate. Orice elev care isi permite face meditatii. La cate meditatii se fac, e clar ca sistemul de invatamant e complet ineficient. Nici macar nu isi poate respecta standardele pe care singur si-l fixeaza (examene de admitere, de absolvire samd). Sau clinicile private. Prefer oricand sa ma duc intr-un loc civilizat unde nu trebuie sa dau plicuri si sa fac plecaciuni. E adevarat ca exista o bariera peste care nu poate trece oricine – bariera financiara.

Dar daca tot ma duc la un spital de stat si las mii de euro pentru o operatie, de ce as mai plati impozitele? E ceva stricat in treaba asta, nu?

Sunt extrem de pesimist zilele astea.

Dezbatere si nu prea

Marea dezbatere de aseara nu prea a fost dezbatere. Mi-ar fi placut sa vad un dialog intre cei doi mari barbati de stat, dar nu prea a fost cazul. Au fost mai interesati sa isi spuna fiecare lectia frumos, asa cum o invatasera de acasa. Dialogul a fost mai degraba unul primitiv, bazat pe observatii ce s-au dorit fine si ironice si intreruperi fara sens.

Geaoana va devaloriza rapid cuvinte bune, in sine, gen impreuna, echipa, intelegere etc. Dar le-a folosit prea mult si fara substanta. Asta e si problema esentiala – vorbeste multe dar nu pare sa fie ceva in spate care sa sustina ce zice.

Basescu mi s-a parut mult mai pacifist si mai cuminte aseara. Probabil ca e noua poza pe care a construit-o in contextul filmului. Problema e ca discursul lui seamana prea mult cu cel de acum 5 ani. Ca si cum nu ar fi fost 5 ani presedinte al tarii, ci abia acum incepe treaba. Apoi, sa dai vina in integime pe criza economica mondiala, pe care ai recunoscut-o la cateva luni dupa ce economia o luase vertiginos in jos, e complet lipsit de fair-play.

Acestea fiind spuse, datele problemei sunt simple . De fapt nu e deloc simplu. Dezbaterea de aseara mi-a confirmat ca imi e foarte greu sa aleg unul dintre cei doi. Ce facem, deci?

A fost sau nu a fost?

Evident,  intrebarea face referire la filmul cu Basescu si copilul.

Nu cred ca o sa conteze prea mult. Basescu oricum e perceput ca un tip nu tocmai sensibil (lacrimile nu l-au ajutat deloc), injuraturile fac parte din vocabularul curent si tot asa. Ba, mai mult, cred ca s-ar putea sa il si ajute faptul ca filmul a iesit la iveala dupa 5 ani, exact in prag de tur 2.

L-am vazut aseara la Realitatea si noul sau discurs pare orientat pe masuri si lucruri concrete. Cred ca asa ar si trebui. Ca sunt promisiuni fara acoperire sau nu, conteaza mai putin. Mesajul sau este (sau cel putin pare sa fie) “astia se ocupa de mizerii, eu ma ocup de chestii serioase”.

Am mai observat ceva: cand are temele facute, Basescu nu prea are concurent. Cand nu are temele facute, greseste lamentabil. Intrebarea cu fapta buna din dezbaterea de acum o saptamana e un exemplu foarte bun.

Sunt pus intr-o situatie foarte ciudata. Am de ales intre doi politicieni care nu imi inspira incredere. Unul pentru ca e prea slab si pare usor de controlat, celalalt pentru ca e prea puternic si pare ca se poate transforma intr-un dictator.

Post-alegeri

Cateva ganduri despre alegeri.

In primul rand, nu asteptati fapte bune de la politicienii de top. Nici unul dintre cei 3 (acum 2) candidati nu a fost in stare sa spuna o fapta buna. Geoana a zis ca nu si-a dat socra afara din casa. O gluma nesarata? Cel putin. Antonescu a dat un raspuns vag pe care l-am uitat in secunda 2. Iar Basescu… – oh, man, a fost delicios – a crestinat un musulman. Ca in Evul Mediu, jur. A adus un pagan pe calea cea dreapta. Recunosc ca am ramas fara replica la momentul respectiv.

Recunosc ca a fost o supriza mare clasamentul final. Singurul care a avut un rezultat la care ma asteptam a fost Antonescu. In rest, inclusiv candidatul UDMR sau Vadim, au avut cifre la care nu ma asteptam. Ce-i drept nici nu am fost foarte pe faza in ultimele luni, dar orisicat.

Apropierea lui Antonescu de Geoana mi se pare o miscare de prost gust. Nu stiu daca e abila dpdv politic, cred totusi ca nu. Pare genul de miscare ce poate duce la alienarea electoratului PNL. Inteleg ca o apropiere de Basescu e prea mult pentru orgoliile oamenilor din PNL, dar s-ar putea ca partidul sa piarda foarte mult cu ocazia asta.

Mai mult, asta ii creaza din nou lui Basescu un teren propice, de “singur impotriva tuturor”, situatie pe care stie sa o stapaneasca foarte bine. O sa fie doua saptamani interesante, deci.

 

 

Dupa meci

Am o singura costatare, care nu se leaga direct de fotbal. Ma gandeam ce frumos se leaga fotbalul si politica zilele astea. Acelasi entuziasm, aceeasi bucurie, aceeasi energie.

E cu atat mai ironic cu cat fotbalul si politica sunt lucrurile la care toti ne pricepem extrem de bine. And yet…

Cred ca asta e si motivul esecului – prea multi priceputi. Vorba lui Radoi, nu a mai ramas nimeni care sa care pianul, toti suntem artisti. Nici nu stiu daca e esec. Ar fi esec daca ar fi un eveniment nefericit intr-o serie buna. Dar esecul pare sa fie continuu.

Hai ca vin acum alegerile si ne linistim dupa.

Si totusi, cum e cu votul?

Am avut, imediat dupa anuntarea rezultatelor, o mica discutie pe tema alegerile euro-parlamentare. Tragedie, ma-ntelegi, ca Becali, Vadim si Elena Basescu ne vor reprezenta tara. Si ca rezultatele sunt legate strans de absenteism.

Eu as incerca sa ma leg mai putin de persoane, cat de rezultate. Pusa asa problema, observ ca indiferent de cine sunt oamenii care ne reprezinta, rezultatele sunt la fel de slabe. Singurul moment recent de glorie a fost castigarea disputei pe tema Insula Serpilor.

Ce e cu adevarat ingrijorator este ca absenteismul e incurajat. Am avut alegeri pe 1 decembrie (weekend prelungit), acum de Rusalii (alt weekend prelungit). Mesajul e clar. Oamenilor astora pe care ii votam pare sa le convina, de fapt, rezultatele votului si absentesimul. Toate partidele par sa faca parte dintr-un partid mare, unic. Si toata cearta si forfota pare sa fie o lupta interna. Oamenii, practicile si obiectivele urmarite par a fi aceleasi. Asa ca ce mai conteaza, de fapt, rezultatele alegerilor?

Pe de alta parte, hai sa nu fim ipocriti: Vadin, Becali si Eba sunt reprezentativi pentru Romania momentului. De ce nu ar fi vazuti si de fratii nostri europeni? Nu merita si ei putina distractie de calitate?

Revenind: nu absenteismul e problema grava, ci lipsa alternativelor. Pana atunci, fiecare pentru el.