Cat de smart e SmartFM?

Am o obsesie mai veche legata de posturile de radio romanesti. Pe scurt, nu exista unul macar pe care sa il pot asculta oricand. Nu zic “cu mare placere”, zic doar de un post pe care sa nu vreau sa il schimb la fiecare 3 minute.

De curand am gasit unul nou. SmartFM.  Pe site zice “raspunsul firesc la necesitatea prezentei intr-o metropola ca Bucuresti a unui post de radio care sa seduca elita locuitorilor”. Si ceva de audienta premium. In realitate e inca un post pe o nisa unde deja exista EuropaFM, MagicFM, GoldFM.

As putea sa trec peste faptul ca oamenii care vorbesc nu spun mai nimic. Macar nu vorbesc prea mult. Dar muzica… oh, man, muzica e infioratoare. Playslitul SmartFM pare furat de la oricare dintre celelalte eumerate mai sus. Care, la randul lor, par sa il fi mostenit de la un DJ traznit care se ocupa cu experimente sociale prin intermediul radioului. Pentru ca nu pot sa imi inchipui ca un DJ cu ceva minte si suflet poate sa adune intr-un singur loc cea mai plicticoasa muzica.

Nu toate melodiile in sine sunt horror, ci inlantuirea lor complet depersonalizata. Mi-e clar ca oamenii pun totul in aceeasi oala, dau un randomize si aia e.

Ma sparge lipsa asta de cultura muzicala, de curiozitate, de pasiune. Man… lucrezi ca DJ la radio! Poti pune muzica si iei bani pentru asta! Sigur se poate mai bine. Nu?

Atlasul Guerrilla

Mi-a placut foarte mult brandul Radio Guerrilla, cel putin la inceput. Grila destul de variata, DJ/realizatori inteligenti, muzica buna(ish). Intre timp si-a pierdut din suflu si din indrazneala. (In continuare imi place de fratele Vintila, dar cum incepe la 10, nu il prea prind.) 

S-ar zice ca noua campanie vine sa ma contrazica. Pare curajoasa, are umor, e virala. And yet… O campanie sociala buna e cea care iti ofera ceva in schimb. Cea care ridica o problema si propune o solutie. In afara de un misto indoielnic care ia forma unei executii relativ bune, nu vad nimic in spate. Ah, de fapt vad, dar nu e o solutie, ci e o mare frustrare. Si ipocrizie. Si snobism cat cuprinde. 

Trecand peste parte estetica, nu inteleg exact obiectivele campaniei. Pozitioneaza Guerrilla ca un radio pentru oameni educati? Doar daca oamenii educati sunt si frustrati by default. 

In plus, executia in online mi se pare complet lipsita de haz. Asta e tot ce se putea face? Daca tot intri in zona asta, fa-o ca lumea. Clasamente, voturi, categorii de specii si faze, exemple din lumea reala (nu m-as fi ferit de ele whatsoever).

Matinale

Am reusit sa gasesc un antidot la matinalele de la radio. La un moment dat trecusem pe CD-uri, dar nu prea e fun asa. Sunt atent la trafic, nu vreau sa ma gandesc si la ce muzica sa imi pun. Iar sa fac CD-uri speciale pentru dimineata nu prea am stare. 

Asadar, sa revenim, antitodul se numeste BBC. In engleza, frumos. In primul rand e foarte reconfortant sa aud la radio niste oameni care nu ma considera redus mintal. E bine sa auzi oameni normali, care vorbesc normal. Dupa care stirile, care vin de multe ori sub forma de interviuri sau reportaje (da, reportaje! pe radio!), sunt mult mai interesante decat am banuit. 

Asta ma duce la o teorie: muzica acopera incapacitatea de a face jurnalism de calitate pe radio. Fara suportul vizual e al dracului de greu. In comunicare, in general, nu doar in jurnalism. E mult mai simplu sa faci un playlist de hituri pe care sa il lasi sa curga no matter what, decat sa faci un interviu sau un reportaj. Si mai ieftin. 

Stiu ca exista si BBC 6 Music. Dar si aici e alta poveste. Oamenii aia cauta muzica. Cauta artisti noi. John Peel a avut emisiunea la BBC, nu in alta parte. Oamenii isi iau foarte in serios rolul de formatori de opinie. 

Stiu ca nu e ok sa compar BBC cu posturile comerciale de radio. Dar am o intrebare: exista un echivalent al BBC in Romania? Si sa nu ziceti RRA.

Radio Clandestino

Exarhu a dat drumu la postul de radio pe care il anunta de mult timp. Clandestino, cum ar veni. Good luck.

Serenity now!

Toti taximetristii ar trebui sa asculte radio Bunul Samaritean. Muzica e linistitoare, se vorbeste frumos, nu se face politica, nu exista jurnale de stiri ci emisiuni frumoase si inaltatoare (Minunile Creatiei, de exemplu, care a fost introdusa cu un jingle senzationabil). In consecinta, domnul taximetrist era calm, mergea frumos, legal, nu injura, nu tipa, nu transpira de nervi. Si nici noi, pasagerii din masina, desi eram in intarziere la un concert al unei artiste nu prea pioase din fire.

Pentru cine nu stie, Bunul Samaritean este un post de radio religios, cu muzica pop religioasa, cu emisiuni religioase si fara reclame. E postul ala peste care treci cand reglezi aparatul in drum spre Guerrilla, care urmeaza pe scala. Probabil ca e finantat de o secta religioasa si de aici lipsa publicitatii.

Hell, toti soferii din Bucuresti ar trebui sa asculte Bunul Samaritean. Amin!

Radio pub

Mereu m-am intrebat de ce ma chinuie baietii aia de la radiouri cu reclame asa proaste. Mi-am adus aminte in dimineata asta pentru ca am auzit o reclama destul de buna (“Daca iti inchipui cu tu testezi un Subaru, mai gandeste-te. Subaru te testeaza pe tine… bla-bla-bla”).

Dar evenimente de genul asta sunt rare. In general aud reclame de care eu ma rusinez. Cred ca proba cea mai grea pentru un copywriter e scriptul radio. E greu sa faci oamenii doar din vorbe. Dar problema ramane. Ma gandesc ca merit o soarta mai buna ca ascultator de radio, din moment ce sunt zile in care stau mai mult cu urechile in radio decat cu ochii in TV.

Deci? Care e raspunsul? Exista publicitate dupa vizual?