Ignoranta sau ipocrizie? Sau ce?

Tocmai am vazut episodul din TopGear cu Romania in prim plan (varianta integrala). Episodul e foarte bun, asa cum m-as fi asteptat de la oamenii astia, pe care ii admir sincer.

Nu cu foarte mult timp in urma am vazut si “From Romania With Love”, un film despre snowboard-ul din Romania. Care si asta mi-a placut foarte mult.

Cele doua filme au cate ceva in comun, am observat. Intr-o ordine aleatoare… Ambele vad Romania ca pe o tara exotica, ambele sunt facute de niste straini care par sa intelega mai bine ce se intampla aici decat noi, ambele sunt printre cele mai bune filme de promovare a imaginii Romaniei worldwide.

Ma opresc aici cu asemanarile, iar diferentele sunt asa evidente incat nu o sa va pierd timpul.

Mai e inca ceva ce au in comun: reactiile oamenilor. Romanii par sa fie foarte jigniti cand afla ca in Romania sunt caini vagabonzi, tigani, carute, saracie si tot asa. Mai mult, nu pot trece peste aceste jigniri, pe care le iau foarte personal. Nu pot vedea, de exemplu, emotiile sau senzatiile pe care tara asta le transmite celor care ajung aici. Lucruri precum culoare locala (puteam sa folosesc “specific local”), autenticitate, naturalete par mai putin relevante. “Astia ne-au facut tigani” e tot ce conteaza.

Mai surprinzator, pentru mine cel putin, a fost sa aud comentarii de genul asta la filmul cu snowboard-ul.

O sa fie tare greu cu brandul asta de tara, pe bune…

Prin spitale

Unul dintre cele mai rele lucruri la care ma pot gandi e sa ajung intr-un spital de stat pentru vreo chestie mai serioasa. O operatie, de exemplu. Din fericire, nu am avut ocazia niciodata in ultimii 20 de ani. Singura operatie, acum 5 ani, a fost intr-o clinica privata extrem de civilizata. Am stiut de la inceput cat voi plati, am primit factura si totul a mers asa cum era de asteptat. 

Uneori am impresia ca sistemul medical de stat e facut special pentru a te simti umilit. De la bodigarzii care isi cer partea petnru a te lasa sa vizitezi un amarat de om aflat intr-o rezerva deprimanta, pana la chirurgul care iti va spune cinic cate mii de euro costa operatia. Macar doctorul face ceva, stii pentru ce dai banii.

Problema mea e, insa, alta. De ce, daca tot platesc asigurari la stat, trebuie sa dau sumele astea imense? Aici nu mai e vorba de saracie & stuff, ci de un sistem paralel. Sistem – am scris bine. Exista tarife standard, exista proceduri, exista reguli – nu asa, amatoriceste. Singura problema e ca e usor ilegal. Si a doua intrebare: daca tot dam cu totii bani la negru, de ce nu s-ar institutionaliza toata chestia asta? Pe bune, mi s-ar parea mult mai cinstit. Macar sa dea bon fiscal or smth. 

Cred ca asta e masura crizei continue in care se zbate complace sistemul medical in Romania. Si anume umilintele la care e supus un pacient care ajunge in situatia data fara voia lui. Omul NU alege sa fie bolnav. 

Partea nostima e ca toate sumele astea de bani care se dau la negru fac cat o operatie facuta in conditii umane intr-o clinica din vest. Iar prin vest inteleg de la Budapesta in stanga, inclusiv. Sunt curios ce fac oamenii din Oradea, Timisoara, Arad. Eu, in locul lor, mi-as face o asigurare de sanatate in Ungaria – din cate stiu se poate, suntem toti frati in UE, si mi-as vedea ceva mai linistit de viata.

Despre limbi straine. Azi, turismul.

O chestie care m-a dat pe spate in calatoria recenta a fost ca am reusit sa comunic in engleza cu oricine. De la Spar-ul din centru satului Val d’Isere pana la baietii haiosi din gara de la Geneva unde am predat bagajele pentru cateva ore. Ba chiar unul dintre astia avea o engleza care m-a rusinat putin.

Casa de bilete – checked, magazinul de branzeturi – checked, centru de inchrieri – checked, restaurantul cel misto de pe munte – checked. Mai usor sau mai greu, toti oamenii cu care am intrat in contact mi-au raspuns la intrebarile pe care le adresam in engleza. 

Nedumerirea poate parea putin deplasata, dar vorbim totusi de niste oameni absolut obisnuiti care deja vorbesc una sau doua limbi de circulatie (franceza si/sau germana). Ia sa dea cineva o fuga la casa de bilete din Azuga si sa intrebe intre care e starea zapezii sus. Sau sa intrebe ceva la ghiseul de la gara. 

Ne tot batem cu pumnul in piept ca Romania e tara turistica. Pai nu prea e. Iar faptul ca intr-o tara “turistica” prea putini din aia de lucreaza in domeniu vorbesc macar o engleza decenta e un semn suficient de clar. Nici nu mai merita discutat mai departe. Cred ca turismul e, de fapt, limba straina. Pe care romanii inca nu au invatat-o prea bine.

Lege si ordine

Primul implus pe care il avem (majoritatea, evident) atunci cand calcam pe bec e sa ne dam cumva nevinovati. “Hai ca nu era galben, era inca verde” sau “nu era domne linie continua”. Si distractia poate continua mult si bine – cu spagi mai mici sau mai mari, interventii, telefoane. 

Imi dau seama ca e mai bine cu carnet, decat fara, dar cat de greu e sa iti asumi greselile? Pana la capat, nu asa. Poate regulile de circulatie sunt o chestie marunta, dar cand vine vorba de vieti umane, nu mai e chiar asa. 

Problema e ca regula asta se cam aplica peste tot. In general legea e facuta pentru a avea un jalon de ocolit. Macar pe strazi mai exista o oarecare urma de Politie care isi mai si face treaba din cand in cand. Dar ce se intampla in invatamant, de exemplu? Sau in medicina? 

Din cand in cand ma apuca depresiile cand ma gandesc la tara asta.

Ceva deosebit

Imi place de Anthony Bourdain pentru ca pare sincer. Pare genul de om care se trezeste dimineata mahmur si zice “i need a drink” (adica a zis-o in emisiune). Asa ca ce facem cand vine in Romania? Pai ii organizam ceva frumos. Pai nu? Cititi pe larg despre ce a iesit. Cam asa fac oficialii imagine si brand de tara. Ce te faci cand nu iese?

Vedeti si versiunea lui Bourdain himself pe blogul propriu. Face toti banii.

” I, me, Anthony Bourdain went to Romania. I made some bad decisions. And this is the show I came back with. At the end of the day? That’s what happened. That’s what it felt like. Period. Frankly? I think it’s a pretty funny show.”

Expresii din nou

Nu am nimic cu Mircea Badea, ma uit din cand in cand la frumoasa emisiune, dar nu ma prinde in niciun fel. Nu zic ca e buna sau proasta, dar sigur nu ma atinge discursul.

Am insa o nedumerire. “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” e o expresie care a prins teribil de tare. Asta e clar. Nedumerirea e de ce? Singurul raspuns care imi vine in minte e ca cei care o adopta si o repeta de cateva ori pe zi imi par niste oameni care s-au saturat (asta nu e ceva neobisnuit), dar care au devenit pasivi. S-au si resemnat. O fi bine asa? Daca vezi ca lucrurile merg prost in jurul tau, de ce te resemnezi si o dai in fatalisme, cand ai putea vedea in asta o provocare. Poti sa faci ceva, nu? E loc.

Mai e ceva. Nu cred ca exista vreun loc pe Pamantul asta in care totul sa mearga struna. Si atunci, de ce Romania? De ce nu “traim si asta ne ocupa tot timpul”? Sau un template “Traim in (introduceti aici destinatia dorita) si asta ne ocupa tot timpul”.

Mi-e clar ca cineva care declara ca isi pierde timpul traind, exact asta face. Nu mi-e clar de ce asa multa lume simte nevoia sa faca acelasi lucru.

I don’t like mondays

Studiu practic despre cultura dialogului la romani. Aici.