The :Egocentrics

Am auzit de The :Egocentrics prima data nu mai departe de acum 3 saptamani, or so, via amicul Biro. Citez “singura trupa stoner autentica din estu Eoropei si singura trupa romaneasca conectata cat de cat la realitatea planetara”. Cum nu pot ramane insensibil la asa o descriere, am rezolvat intai cu un search pe Youtube, o vizita pe pagina oficiala si o vizita pe pagina de FB. Apoi, daca tot am ajuns aici am si comandat CD-ul, sa stiu o treaba. Ca sa vezi ce poate face internetul in ziua de azi, unde a ajuns tehnica moderna.

Bun, si a venit CD-ul, cu un bilet de multumire de la Brenn (thanx inca o data). Un spin la calculatorul de la job nu a fost tocmai relevant, asa ca am asteptat sa il ascult in conditii optime. Zice si pe coperta interioara care sunt acele conditii. Albumul are 3 pise instrumentale, lungi, psihedelice, jazzy, progresive, relaxate, fuzate, balansate, saptezeciste si, nu in ultimul rand, groovy. Si cum amestecul asta are un nume, sa ii zicem stoner. Genul de muzica pe care eu as asculta-o cam in orice conditii.

O referinta apropiata ar fi Monkey3. Nu stiu daca e neaparat si cea mai buna referinta, dar nu imi vine altceva in minte. Am citit ceva trimiteri catre Pink Floyd, dar limbajul de baza mi se pare destul de diferit. Mai degraba fazele instrumentale Hawkwind. Peste astea se adauga un strat generos de alte faze electro. Mixul asta foarte inspirat de sunet analogic si digital pare sa fie retea succesului. Daca aveti dubii, vedeti titlul albumului si lucrurile devin extrem de clare.

Ca veni vorba de succes, trupa nu pare sa fi spart gheata groasa care inconjoara rockerii domestici, cel putin eu nu am gasit decat vreo 3 recenzii de concert/album. Probabil ca lipsa unui vocal e un minus pentru ascultatorul obisnuit de rock. Sau lipsa concertelor in tara – din cate vad The :Egocentrics se produc cu precadere in Timisoara natala si orasele apropiate.

Inteleg ca trupa se pregateste sa intre din nou in studio, vesti bune deci. O trupa de urmarit neaparat si de prins in concert pana nu se orienteaza doar catre concerte pe-afara, chestie care nu m-ar mira deloc.

Statul vs cetatenii

Intotdeauna m-a uimit modul superior in care se raporteaza statul la cetateni. Arogant-superior-parintesc, cumva. “Iti spun eu ce si cum sa faci, ca tu sigur nu te descurci”. La asta ma duce poza de mai sus. Aroganta cumplita de a ura “drum bun” fraierilor care vor ajunge curand intr-o vulcanizare – in cel mai bun caz. Indrazneala asta incredibila care spune ca autoritatile sunt, cumva, deasupra cetateanului. Sa iti arati forta in modul asta  e semn de complexe majore.

Zilele trecute am vazut in Herastrau un panou care zice “Scaldatul interzis! Lacul nu este piscina ta!”. Dar a cui e, bre? O fi a cuiva, ma gandesc, din moment ce pune panouri din astea.

Motivul e simplu: oamenii astia uita care le e rolul. Si nu prea sunt alti oameni care sa le aduca aminte. Mai rau, aia putini care ar stii/vrea/putea de obicei sunt marginalizati pentru ca nu se integreaza in sistem. Medici care nu iau spaga, profesori care vor sa predea, salvamontisti care vor sa ajute turisti, functionari care muncesc, politisti care vor sa prinda hoti si tot asa. Se pare ca lucrul cel mai impotriva sistemului  e sa iti faci treaba pentru care esti angajat si platit.

Sursa foto

Semne

In recenta vacanta am avut ocazia sa observ turistii romani prin strainataturi. E un exercitiu interesant, pe care il incerc de multa vreme, dar de data asta a fost mai interesant decat de obicei, pentru ca pe Ruegen nu am dat de nici un roman, in Berlin am auzit doar o data sau de doo ori cateva cuvinte. In schimb, la Viena situatia s-a schimbat radical.

Deci, fara alte introduceri, romanii sunt aia care:

- poarta ochelari de soare odiosi, cu branding vizibil Gucci, D&G, Emporio samd

- isi fac fotografii in fata magazinelor de mai sus plus Swarovski

- isi fac fotografii cu clownii sau mimii fara sa le dea vreun ban

- isi poarta efectele personale intr-o sacosa (e fascinanta pasiunea romanilor pentru sacosele de plastic, btw)

- isi bat/cearta copii in locuri publice

- dau navala si se cearta la coada la imbarcare in avion

- au cele mai multe pungi din duty-free (din nou pungi)

- se hahaie uitandu-se la organele genitale ale statuilor – aici sunt mai multe forme de amuzament si pot include aparate de fotografiat

Lista ramane deschisa, of cors.

O tara DIY

Am o idee mai veche. O tara do-it-yourself (DIY de aici inainte). Inca nu mi-e clar cum ar arata si ce s-ar intampla, dar ma gandesc ca numai asa ar mai merge.

Cum ar fi, de exemplu, sa imi astup gaurile din spatele blocului? Cu ce oi avea eu la indemana – niste pietre, niste nisip, ceva, in asa fel incat sa nu am impresia ca imi trebuie roti noi de fiecare data. Sau sa nu mai platesc impozite, din moment ce e evident ca statul nu stie sa foloseasca banii aia in folosul meu. Poate oi stii eu mai bine. Orice varianta e mai buna decat statul.

Si treaba asta e si confirmata de realitate. Orice elev care isi permite face meditatii. La cate meditatii se fac, e clar ca sistemul de invatamant e complet ineficient. Nici macar nu isi poate respecta standardele pe care singur si-l fixeaza (examene de admitere, de absolvire samd). Sau clinicile private. Prefer oricand sa ma duc intr-un loc civilizat unde nu trebuie sa dau plicuri si sa fac plecaciuni. E adevarat ca exista o bariera peste care nu poate trece oricine – bariera financiara.

Dar daca tot ma duc la un spital de stat si las mii de euro pentru o operatie, de ce as mai plati impozitele? E ceva stricat in treaba asta, nu?

Sunt extrem de pesimist zilele astea.

Ignoranta sau ipocrizie? Sau ce?

Tocmai am vazut episodul din TopGear cu Romania in prim plan (varianta integrala). Episodul e foarte bun, asa cum m-as fi asteptat de la oamenii astia, pe care ii admir sincer.

Nu cu foarte mult timp in urma am vazut si “From Romania With Love”, un film despre snowboard-ul din Romania. Care si asta mi-a placut foarte mult.

Cele doua filme au cate ceva in comun, am observat. Intr-o ordine aleatoare… Ambele vad Romania ca pe o tara exotica, ambele sunt facute de niste straini care par sa intelega mai bine ce se intampla aici decat noi, ambele sunt printre cele mai bune filme de promovare a imaginii Romaniei worldwide.

Ma opresc aici cu asemanarile, iar diferentele sunt asa evidente incat nu o sa va pierd timpul.

Mai e inca ceva ce au in comun: reactiile oamenilor. Romanii par sa fie foarte jigniti cand afla ca in Romania sunt caini vagabonzi, tigani, carute, saracie si tot asa. Mai mult, nu pot trece peste aceste jigniri, pe care le iau foarte personal. Nu pot vedea, de exemplu, emotiile sau senzatiile pe care tara asta le transmite celor care ajung aici. Lucruri precum culoare locala (puteam sa folosesc “specific local”), autenticitate, naturalete par mai putin relevante. “Astia ne-au facut tigani” e tot ce conteaza.

Mai surprinzator, pentru mine cel putin, a fost sa aud comentarii de genul asta la filmul cu snowboard-ul.

O sa fie tare greu cu brandul asta de tara, pe bune…

Prin spitale

Unul dintre cele mai rele lucruri la care ma pot gandi e sa ajung intr-un spital de stat pentru vreo chestie mai serioasa. O operatie, de exemplu. Din fericire, nu am avut ocazia niciodata in ultimii 20 de ani. Singura operatie, acum 5 ani, a fost intr-o clinica privata extrem de civilizata. Am stiut de la inceput cat voi plati, am primit factura si totul a mers asa cum era de asteptat. 

Uneori am impresia ca sistemul medical de stat e facut special pentru a te simti umilit. De la bodigarzii care isi cer partea petnru a te lasa sa vizitezi un amarat de om aflat intr-o rezerva deprimanta, pana la chirurgul care iti va spune cinic cate mii de euro costa operatia. Macar doctorul face ceva, stii pentru ce dai banii.

Problema mea e, insa, alta. De ce, daca tot platesc asigurari la stat, trebuie sa dau sumele astea imense? Aici nu mai e vorba de saracie & stuff, ci de un sistem paralel. Sistem – am scris bine. Exista tarife standard, exista proceduri, exista reguli – nu asa, amatoriceste. Singura problema e ca e usor ilegal. Si a doua intrebare: daca tot dam cu totii bani la negru, de ce nu s-ar institutionaliza toata chestia asta? Pe bune, mi s-ar parea mult mai cinstit. Macar sa dea bon fiscal or smth. 

Cred ca asta e masura crizei continue in care se zbate complace sistemul medical in Romania. Si anume umilintele la care e supus un pacient care ajunge in situatia data fara voia lui. Omul NU alege sa fie bolnav. 

Partea nostima e ca toate sumele astea de bani care se dau la negru fac cat o operatie facuta in conditii umane intr-o clinica din vest. Iar prin vest inteleg de la Budapesta in stanga, inclusiv. Sunt curios ce fac oamenii din Oradea, Timisoara, Arad. Eu, in locul lor, mi-as face o asigurare de sanatate in Ungaria – din cate stiu se poate, suntem toti frati in UE, si mi-as vedea ceva mai linistit de viata.

Despre limbi straine. Azi, turismul.

O chestie care m-a dat pe spate in calatoria recenta a fost ca am reusit sa comunic in engleza cu oricine. De la Spar-ul din centru satului Val d’Isere pana la baietii haiosi din gara de la Geneva unde am predat bagajele pentru cateva ore. Ba chiar unul dintre astia avea o engleza care m-a rusinat putin.

Casa de bilete – checked, magazinul de branzeturi – checked, centru de inchrieri – checked, restaurantul cel misto de pe munte – checked. Mai usor sau mai greu, toti oamenii cu care am intrat in contact mi-au raspuns la intrebarile pe care le adresam in engleza. 

Nedumerirea poate parea putin deplasata, dar vorbim totusi de niste oameni absolut obisnuiti care deja vorbesc una sau doua limbi de circulatie (franceza si/sau germana). Ia sa dea cineva o fuga la casa de bilete din Azuga si sa intrebe intre care e starea zapezii sus. Sau sa intrebe ceva la ghiseul de la gara. 

Ne tot batem cu pumnul in piept ca Romania e tara turistica. Pai nu prea e. Iar faptul ca intr-o tara “turistica” prea putini din aia de lucreaza in domeniu vorbesc macar o engleza decenta e un semn suficient de clar. Nici nu mai merita discutat mai departe. Cred ca turismul e, de fapt, limba straina. Pe care romanii inca nu au invatat-o prea bine.

Lege si ordine

Primul implus pe care il avem (majoritatea, evident) atunci cand calcam pe bec e sa ne dam cumva nevinovati. “Hai ca nu era galben, era inca verde” sau “nu era domne linie continua”. Si distractia poate continua mult si bine – cu spagi mai mici sau mai mari, interventii, telefoane. 

Imi dau seama ca e mai bine cu carnet, decat fara, dar cat de greu e sa iti asumi greselile? Pana la capat, nu asa. Poate regulile de circulatie sunt o chestie marunta, dar cand vine vorba de vieti umane, nu mai e chiar asa. 

Problema e ca regula asta se cam aplica peste tot. In general legea e facuta pentru a avea un jalon de ocolit. Macar pe strazi mai exista o oarecare urma de Politie care isi mai si face treaba din cand in cand. Dar ce se intampla in invatamant, de exemplu? Sau in medicina? 

Din cand in cand ma apuca depresiile cand ma gandesc la tara asta.

Ceva deosebit

Imi place de Anthony Bourdain pentru ca pare sincer. Pare genul de om care se trezeste dimineata mahmur si zice “i need a drink” (adica a zis-o in emisiune). Asa ca ce facem cand vine in Romania? Pai ii organizam ceva frumos. Pai nu? Cititi pe larg despre ce a iesit. Cam asa fac oficialii imagine si brand de tara. Ce te faci cand nu iese?

Vedeti si versiunea lui Bourdain himself pe blogul propriu. Face toti banii.

” I, me, Anthony Bourdain went to Romania. I made some bad decisions. And this is the show I came back with. At the end of the day? That’s what happened. That’s what it felt like. Period. Frankly? I think it’s a pretty funny show.”

Expresii din nou

Nu am nimic cu Mircea Badea, ma uit din cand in cand la frumoasa emisiune, dar nu ma prinde in niciun fel. Nu zic ca e buna sau proasta, dar sigur nu ma atinge discursul.

Am insa o nedumerire. “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” e o expresie care a prins teribil de tare. Asta e clar. Nedumerirea e de ce? Singurul raspuns care imi vine in minte e ca cei care o adopta si o repeta de cateva ori pe zi imi par niste oameni care s-au saturat (asta nu e ceva neobisnuit), dar care au devenit pasivi. S-au si resemnat. O fi bine asa? Daca vezi ca lucrurile merg prost in jurul tau, de ce te resemnezi si o dai in fatalisme, cand ai putea vedea in asta o provocare. Poti sa faci ceva, nu? E loc.

Mai e ceva. Nu cred ca exista vreun loc pe Pamantul asta in care totul sa mearga struna. Si atunci, de ce Romania? De ce nu “traim si asta ne ocupa tot timpul”? Sau un template “Traim in (introduceti aici destinatia dorita) si asta ne ocupa tot timpul”.

Mi-e clar ca cineva care declara ca isi pierde timpul traind, exact asta face. Nu mi-e clar de ce asa multa lume simte nevoia sa faca acelasi lucru.