Statul vs cetatenii

Intotdeauna m-a uimit modul superior in care se raporteaza statul la cetateni. Arogant-superior-parintesc, cumva. “Iti spun eu ce si cum sa faci, ca tu sigur nu te descurci”. La asta ma duce poza de mai sus. Aroganta cumplita de a ura “drum bun” fraierilor care vor ajunge curand intr-o vulcanizare – in cel mai bun caz. Indrazneala asta incredibila care spune ca autoritatile sunt, cumva, deasupra cetateanului. Sa iti arati forta in modul asta  e semn de complexe majore.

Zilele trecute am vazut in Herastrau un panou care zice “Scaldatul interzis! Lacul nu este piscina ta!”. Dar a cui e, bre? O fi a cuiva, ma gandesc, din moment ce pune panouri din astea.

Motivul e simplu: oamenii astia uita care le e rolul. Si nu prea sunt alti oameni care sa le aduca aminte. Mai rau, aia putini care ar stii/vrea/putea de obicei sunt marginalizati pentru ca nu se integreaza in sistem. Medici care nu iau spaga, profesori care vor sa predea, salvamontisti care vor sa ajute turisti, functionari care muncesc, politisti care vor sa prinda hoti si tot asa. Se pare ca lucrul cel mai impotriva sistemului  e sa iti faci treaba pentru care esti angajat si platit.

Sursa foto

Ma mir

Am ascultat ieri, live, aproape tot discursul lui Basescu. Apoi am ascultat inregistrat ce pierdusem. Deci sunt oarecum in tema. Vestea buna, ca urmeaza reducerea cheltuielilor bugetare, nu e asa buna cum pare la prima vedere, pentru ca reducerea fondului de salarii va duce la scaderea consumului si, in pasul urmator, la scaderea incasarilor din impozite si taxe. And then?

M-as fi asteptat, in schimb, sa vad planul ala de restructurare a statului, plan cu care de altfel a si castigat Basescu alegerile. Ma asteptam la un plan de reducere a cheltuielilor nu prin reducerea fondului de salarii, ci prin eficientizarea aparatului de stat, prin cresterea absorbtiei de fonduri europene, prin stimularea economiei – si deci a incasarilor din taxe. Pentru ca acum Basescu si guvernul isi asuma, ce-i drept, o serie de masuri foarte dure si nepopulare, dar tot transfer se cheama. Ok, nu in mediul privat, ci in cel bugetar.

Dar, treacand peste toate, ce m-a dat pe spate la discursul lui Basescu, la fel ca si in campania din noiembrie, e consternarea pe care o afiseaza cand vorbeste de criza. Ca si cum ar fi ajuns acum o saptamana in functie, abia ar fi numit un guvern, si se trezesc intr-o situatie extrem de dificila de care habar nu avea nimeni. Ca si cum nu ar fi trecut 5 ani de cand Basescu si PD(L) sunt la carma (sic!). Ca si cum nu am fi primit in repetate randuri asigurari ca incepe cresterea economica, am iesit din criza, care nici nu exista samd.

Mica spaga

Despre spaga pot vorbi destul de mult, dar dintr-o postura de om frustrat ca nu intelege cum functioneaza. Nu stiu “cum se face”, “cum merge treaba”, nu inteleg apropourile subtile. Nu ma mai duc la o spalatorie auto care oricum mi se parea overpriced din cauza ca baietii de acolo s-au uitat ciudat la hartia de 5 lei.

Acum mai mult timp am decis ca oricum nu asta e ruta de urmat. Drept pentru care prefer sa fac in asa fel incat sa nu fiu nevoit sa dau spaga. Poate ca e degeaba. Am impresia ca sistemul e hranit din exterior, de cei care dau spaga, nu din interior.

As face o demarcare intre spaga si coruptie. Spaga sunt micile antetii – un pachet de cafea la administratia financiara, un buchet mare de flori la secretariat, un single malt de 12 ani la dom’ doctor etc. Si nu deschid subiectul cu spitalele.

Inteleg sensul coruptiei: dai niste bani, multi, pentru niste servicii mai deosebite pentru care e nevoie de niste abilitati si cunostinte mai deosebite. Spaga asta mica, nu o inteleg, pentru ca ea “recompenseaza” un lucru care oricum trebuie sa se intample. Nu vad de ce as da niste bani in plus ca niste oameni sa isi faca treaba pe care sunt platiti sa o faca, bani care vin pana la urma tot de la mine.

Cred, deci, ca daca contribuabilii ar inceta sa mai dea spaga, oamenii care acum din asta traiesc vor incerca sa isi rezolve problemele pe calea normala. Mi-e destul de clar ca nu sunt prea multi cei carora le place sa faca genul asta de compromis. Doar ca solutia la care a ajuns “piata” e gresita.

LE: Sau asa.

Greve

Greva de azi a RATB-istilor m-a pus pe ganduri. Nu ma intereseaza prea mult daca au sau nu dreptate, daca sunt sau nu manipulati, daca bucurestenii merita sau nu treaba asta. Oamenii au o nemultumire si reactioneaza direct, fara sa mai discute.

Venitul mediu la RATB e de 2400 lei. Nu e prea mult, dar sigur nici tocmai putin nu e. Cu siguranta, insa, e mai mult decat castiga prieteni de-ai mei medici sau profesori, care inca nu au reusit sa treaca de pragul psihologic de 1000 lei. Mai mult, profesorilor li s-a mai redus putin veniturile, ca prea se lafaiau in bani.

Cum ar fi o zi cu toate spitalele inchise? Stiu ca e complet imoral, imi dau seama de importanta sociala a sistemului medical. Dar de dragul discutiei, cum ar fi ca medicii sa negocieze si ei la modul asta? Nu cu banderole pe mana, ci in strada si cu lacatul pus pe usa spitalului. O zi.

Cum ar fi ca profesorii sa inchida scolile pana la rezolvarea revendicarilor? Astia nici macar nu au scuza medicilor, nu moare nimeni o saptamana fara scoala, chiar nu inteleg de ce nu o fac.

Cred ca are legatua cu vocatia, mai mult decat cu lipsa de coeziune. O supradoza de simt civic, directionat in orice alta parte decat cea a propriului interes. Chestia asta e exploatata la maxim de clasa politica. Oamenii din guvern STIU ca spitalele sau scolile nu se vor inchide, asa ca isi permit sa le-o traga astora oricand si oricum.

Ma astept, totusi, ca intr-o buna zi sa ceara sa fie respectati pentru ceea ce fac si sunt. Si atunci sa poata pune conditii.

Post-concediu: despre drumuri

Dupa un concediu de aproape doua saptamani in tarile vecine si prietene Ungaria-Austria-Elvetia cred ca e cea mai de impact vacanta de pana acum. Bine, HU si A au fost mai mult de tranzit, iar vecinatatea si prietenia se aplica prin tranzitivitate, evident.

De ce de impact? Pentru ca m-a pus pe ganduri. Ma tot gandesc la ce e gresit aici. Probabil ca e un cliseu si o problema la care s-a raspuns in toate felurile posibile. Stiu, cand ei faceau castele noi ne bateam cu turcii. Stiu, peste Romania au trecut 50 de ani de comunism. Si tot asa.

Si totusi, ce au ei si noi nu avem? Intrebare retorica, dar daca cineva are raspunsuri, sa nu se sfiasca.

Avand in vedere ca am condus foarte mult, cel mai tare m-au speriat drumurile. Din Romania. La intoarcere. Daca la vest de Nadlac am calculat toti timpii impartind la 12 (viteza medie pe autostrada e de 120km/h), in Romania a trebuit sa impart la 5. Sau mai rau.

Cum naiba sa dezvolti o tara cand faci 150 km in 3 ore? In loc de 1 ora si putin. Nu inteleg cum de autostrazile nu sunt prioritatea zero. Mi se pare o conditie esentiala pentru ca o tara sa se poata dezvolta. Starea drumurilor din Romania mi se pare cea mai buna imagine a incompetentei si/sau coruptiei.

Revin la intrebare. Cred ca raspunsul este “constiinta”. Nu cred ca e singurul, dar in momentul asta mi se pare cel mai relevant. O sa revin pe tema asta.

La vanatoare, din nou

Din cand in cand, dupa cate o tragedie, toata lumea isi aduce aminte de cainii vagabonzi. Media, primari, Ministerul Sanatatii, ONG-uri isi aduc aminte de o problema tare spinoasa. Si reapar discursurile “la situatii extreme, masuri extreme” vs “cainii sunt oameni si ei”.

Ce mi se pare trist in toata chestia asta e ca interesul dureaza 3 zile. Dupa care apar alte probleme, pana cand se intampla o noua tragedie si vorbim iarasi aceleasi discutii sterile.

De ce nu cred ca omorarea cainilor nu e o solutie? Simplu: pentru ca numarul de caini vagabonzi e intretinut de lipsa de educatie, incostienta si nesimtire. Nu mi se pare ca e o diferenta prea mare intre a parasi un caine pe camp pentru ca s-a facut mare si nu mai e dragalas ca la 2 luni, a-ti duce cainele “la catzele” ca e om si el si trebuie sa procreeze (altfel orbeste, nu?) sau a hrani o turma de caini de la bloc dar Doamne fereste sa iei vreunul in casa. Iar a lua un caine din adapost, unde urmeaza sa fie eutanasiat pentru ca nu il vrea nimeni, si a-i da drumul pe strada mi se pare un act de cruzime. Si impotriva animalului si impotriva oamenilor.

Deci, e o solutie omorarea cainilor? Nu, e un faliment. E un mod foarte crud si lipsit de compasiune de a baga mizeria sub pres. Cainii vagabonzi nu “exista” si atat. Sunt meritul unei societati. Care habar n-are cum sa rezolve problema. Doar bate toba din cand in cand.