La vanatoare, din nou

3

aprilie 14, 2008 prin alexosu

Din cand in cand, dupa cate o tragedie, toata lumea isi aduce aminte de cainii vagabonzi. Media, primari, Ministerul Sanatatii, ONG-uri isi aduc aminte de o problema tare spinoasa. Si reapar discursurile „la situatii extreme, masuri extreme” vs „cainii sunt oameni si ei”.

Ce mi se pare trist in toata chestia asta e ca interesul dureaza 3 zile. Dupa care apar alte probleme, pana cand se intampla o noua tragedie si vorbim iarasi aceleasi discutii sterile.

De ce nu cred ca omorarea cainilor nu e o solutie? Simplu: pentru ca numarul de caini vagabonzi e intretinut de lipsa de educatie, incostienta si nesimtire. Nu mi se pare ca e o diferenta prea mare intre a parasi un caine pe camp pentru ca s-a facut mare si nu mai e dragalas ca la 2 luni, a-ti duce cainele „la catzele” ca e om si el si trebuie sa procreeze (altfel orbeste, nu?) sau a hrani o turma de caini de la bloc dar Doamne fereste sa iei vreunul in casa. Iar a lua un caine din adapost, unde urmeaza sa fie eutanasiat pentru ca nu il vrea nimeni, si a-i da drumul pe strada mi se pare un act de cruzime. Si impotriva animalului si impotriva oamenilor.

Deci, e o solutie omorarea cainilor? Nu, e un faliment. E un mod foarte crud si lipsit de compasiune de a baga mizeria sub pres. Cainii vagabonzi nu „exista” si atat. Sunt meritul unei societati. Care habar n-are cum sa rezolve problema. Doar bate toba din cand in cand.