Google+

Sezonul 2009-2010

1

mai 19, 2010 prin alexosu

Da, e gata. Malinul, la distanta la care se afla de ultima iesire pe schiuri, e un fel de summer-fest pe zapada. Dar pentru mine sezonul s-a terminat o data cu iesirea de la Balea. Cum a fost?

Pai a fost o iarna dubioasa. Desi a nins mult, mult mai mult decat in alti ani, la munte zapada nu a fost prea buna din cauza ca a fost foarte cald. Daca ar fi fost cu cateva grade mai putin, sunt absolut sigur ca am fi avut cea mai buna iarna din ultimii 10-15 ani.

In consecinta, am schiat mai putin decat eram obisnuit – abia am ajuns spre 20 de zile, in timp ce in anii trecuti aveam 30-40 de zile de schi. Cantitatea a fost, insa, inlocuita de calitate. Au fost numai zile bune – cele de la Monterosa si Balea fiind by far cele mai tari. De fapt asta e  povestea sezonului 09/10 – intens.

Am participat si la doua competitii de amatori – Cupa Drumarilor si Cupa Alfa. Ambele sunt competitii cu vechime si care aduna cateva zeci de participanti la fiecare editie. Am descoperit cu ocazia asta ca si din datul in porti poate iesi ceva distractiv. Daca oamenii nu s-ar lua in serios asa mult, of cors :). In mod normal sintagma „slalomul urias de pe Clabucet” ar trebui sa iti puna un zambet in coltul gurii.

Am organizat un schi test cu Armada in Sinaia, la Cabana Miorita. Care a iesit bine, daca ma gandesc ca cel putin 30 de oameni s-au dat pe Armade. Si le-a si placut maxim. A fost cu programari pentru JJ-uri si cu surprize majore de la Alpha sau Triumph.

Apropo de Sinaia – e primul an cand am 0 (zero) zile de schi in Valea Dorului. Cum ziceam, am preferam calitatea cantitatii. Sunt foarte incantat de performanta asta, oricat de mica ar parea.

Sezonul asta m-am dat pe foarte multe schiuri: ANT, JJ, Triumph, ARV, ElRey (toate de la Armada), Atomic SL12 (la Drumari, parca), Volkl TigerShark si vechea pereche de Mantra. Plus o zi pe si mai vechea pereche de Karma – despre care cred in continuare ca e un schi incantator. Deci 9 modele diferite. Imi pare rau ca nu am apucat sa testez nici un K2. Poate sezonul viitor.

Totusi, cel mai mare castig e multimea de prieteni pe care mi i-am facut si anul asta. Incredibil ce oameni misto am cunoscut – si in Italia, si la Cupe, si la testul de la Miorita. Thanx, guys. Am invatat multe de la voi.

To be continued…

Un gând despre „Sezonul 2009-2010

  1. mariusica spune:

    Ma bucur ca inca ti se pare ok vechiul Karma. Vechiul schiu e noul schiu pe care il folosesc cu mare….mare ……mare placere de doi ani. Stiu ca sunt schiuri mult mai bune pe piata, dar o sa-l tin inca un an sau doi, vreau sa-l stapanesc si mai bine. Ne vedem la Malin si multa bafat!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

View Alexandru Borşan's profile on LinkedIn
%d blogeri au apreciat: