Google+

Cateva ganduri dupa Herta Muller

5

septembrie 28, 2010 prin alexosu

Herta Muller isi lanseaza zilele astea cel mai nou roman – Leaganul Respiratiei. Humanitas a organizat aseara o conferinta publica in care a raspuns unor intrebari venite de la Gabriel Liiceanu.

Pana sa inceapa dezbaterea au fost 2 speech-uri, cel al lui Andrei Dimitriu – scurt si politicos, si cel al Ambasadorului Germaniei – lung si lemnos, despre drumul anevoios al reformei pe care s-a angajat Romania si alte lucuri fara prea multa legatura cu subiectul serii. A urmat un moment surpiza – un recital scurt si intens al lui Dan Grigore, foarte potrivit in context.

In fine, a inceput dialogul, intr-un Ateneu plin-plin, cu oameni pe strapontine, pe scari, la intrari si oriunde se putea sta.

Heta Muller nu e un personaj comod. Spune lucruri care deranjeaza, intra in subiecte tabu si este foarte consecventa in discurs. A dat niste raspunsuri foarte transante aseara care au deranjat multa lume – cel putin doamnele din loja in care am stat eu au fost foarte deranjante de multe ori. „Hai dom’ne ca exagereaza”, sau „Bine ca a fost ea luptatoare si a plecat in Germania”.

Una dintre ideile care apar constant este ca romanii au facut compromisuri foarte mari in perioada comunista. Au stat, au indurat, au rabdat fara sa reactioneze organizat si consecvent. Miscarea de dizidenta nu a existat, desi au existat dizidenti. Romanii nu s-au „enervat” (termenul folosit de scriitoare). E discursul sincer al unui om sensibil si sincer, care a fost constrans sa plece din Romania desi nu a vrut.

Gabriel Liiceanu a parut de multe ori ca nu e cu temele facute cum trebuie. Si a primit aceleasi raspunsuri transate si directe, care l-au pus in situatii delicate – in special pe tema dizidentei. Sau nu a dizidentei in sine, pentru ca Herta Mueller s-a delimitat de asta, cat ideea de enervare, de reactie, de indrazneala de a spune „nu e bine asa”, mergand pe principiul ca daca lumea ar fi fost mai hotarata, poate ca ne-ar fi fost mai bine.

Si gandurile personale. Poate ca in Romania comunismul a fost atat de negru – mult mai rau decat in Ungaria, Polonia, Cehoslovacia – si pentru ca s-a potrivit intr-un mod nefericit. In general, nu doar in perioada 1945-1989, nu am parut ca suntem foarte hotarati, iar fatalismul mioritic nu e doar dovada de intelepciune. Ideea ca „au fost si lucruri bune inainte de ’89” nu e in nici un caz o scuza sau o justificare pentru tot ce a fost rau. Evident ca oamenii au facut compromisuri, ca nu se putea altfel, ca alternativele ar fi fost dure. Dar o reactie minima nu inseamna dizidenta sau revolutie. Toata povestea de acum cu nostlagia e o dovada in plus ca romanii prefera, in general, compromisul.

E interesant cum discutiile despre comunism revin si revin. Si vor tot reveni pana cand vom avea un „closure”, o inchidere istorica a cercului, o rezolvare a problemelor, raspunsuri la intebari si tot asa.  Sper ca Herta Muller sa inspire in sensul asta.

5 gânduri despre „Cateva ganduri dupa Herta Muller

  1. ion spune:

    cercul nu se va inchide decat atunci cand vor aparea o serie de studii serioase, bine documentate, bine fundamentate, facute din perspectiva omului de stiinta (nu din perspectiva „martirului” sau a judecatorului sau a procurorului).

    pana acum am trait cu impresia ca „fenomenul pitesti” era la nivel national. ca regimul comunist doar a distrus. doar a mutilat.
    de ceva timp a aparut, natural, contrareactia „hai domn’le ca n-a fost chiar atat de rau!”.
    problema e ca nimeni nu stie cum a fost de fapt. toti isi stiu istoriile proprii pe care le extrapoleaza, generalizeaza etc. (ce e nasol e ca si istoricii nostri fac acelasi lucru: se considera „misionari”).

    iar nevoia de a transa orice este mare la noi. toti se impart in „buni” si „rai”.

  2. alexosu spune:

    „iar nevoia de a transa orice este mare la noi. toti se impart in <> si <>.”
    Macar de a fi asa. Eu am impesia ca e tot resemnarea asta „ce a fost a fost, mortul de la groapa nu se mai intoarce, nu mai poti schimba trecutul etc”. Plus relativizari „nu a fost asa rau”. Bai, a fost rau, chiar a fost.
    Problema cea mai mare e lipsa de reactie. Si atunci, si acum.

    • ion spune:

      a fost rau, ca daca ar fi fost bine, ar fi fost si astazi.

      dar relativizarea e cea mai sanatoasa. nu poti ignora lucrurile nasoale care s-au intamplat, doar fiindca s-au intamplat si lucruri bune. reciproca insa, este la fel de valabila.

      sunt sisteme care inainte de ’89 functionau, aveau rezultate. fiindca discursul public al mulotra dintre formatorii de opinie, dintre intelectuali a fost: „tot ce a fost construit in comunism e malefic!” am ajuns sa avem, poate cea mai mare ruptura din istorie.

      reactie a fost. am distrus totul. fara sa relativizam. stiam ca totul a fost nasol. asa ca asta am facut, am distrus raul. si ce bine suntem astazi…

  3. alexosu spune:

    Ion, despre ce vorbim? Uita-te putin in Parlament, uita-te putin in Top300.
    Evident ca functionau sisteme inainte de 89, si evident ca aveau rezultate. Inca se simt. Si nu e bine.
    Ruptura, my friend, inca nu a avut loc. E un lapte-batut care ne face rau. E carpeala noastra tipica. Hai sa ii zicem compromis. Ca asa e-n tenis.

    • ion spune:

      atata vreme cat o sa ne mistificam trecutul (comunismul cel rau, interbelicul cel bun, stefan cel mare si sfant etc.) nu o sa intelegem ce se intampla cu noi si nu vom ajunge niciodata sa inchidem cercul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

View Alexandru Borşan's profile on LinkedIn
%d blogeri au apreciat: