si noi ca baetii/admiram peretii
5ianuarie 22, 2008 prin alexosu
Desi e o chestie pe care doream sa o fac de mult timp si desi am cochetat cu treburi de genul in tinerete, abia ieri am ajuns pe un perete de escalada. Cu tot tacamul: ham, coarda & shit. Fara espadrile, pentru ca inca nu ma indur sa dau 200 lei pe o pereche de tenisi urati.
Ce e frumos aici e ca nu trebuie sa bat prea mult Bucuresti ca sa ajung (Tudor Arghezi) si ca au cursuri de initiere, cu instructor adica.
Dar m-am convins ca the real mccoy e pe stanca, afara. Aici, insa, poti sa iti faci o pregatire tare buna si e mult mai safe. Am ajuns la doua concluzii: trebuie sa slabesc rapid si trebuie sa imi lucrez putin mainile. Dupa 3 ture pe cel mai usor perete nu mai puteam sa tin o priza mare in mana.
Camp minat 
pai bah, ca sa iti placa sportul asta tre sa ajungi pe la vre-o 70 de kg. iti mai trebe si mobilitate de contorsionist. si da, forta de rambo in maini!
p.s. oricum, esti cam batran pentru sportul asta! :)))
Sportul asta, ca oricare altul, tine mai mult de mental decat de fizic. Deci nu e in aria ta de expertiza.
Este o greseala sa crezi ca nu se merita investitia in espadrile. Cu timpul iti vei da seama ca e o miscare inteleapta sa dai cei 200 de lei pentru papucii pe care ii numesti, pe nedrept, „tenisi urati”.
Sunt sigur ca espadrilele fac toti banii. Problema care se punea atunci era ca nu stiam daca merit eu, in sensul ca nu eram prea sigur daca ma voi tine sau nu. Ma rog, intre timp am trecut peste dubiile astea si am inceput sa caut.
Dar tot niste tenisi urati raman, oricum ai lua-o. Si incomozi pe de-asupra :).